După ce deschide seria de conferinţe ale anului 2016 la Teatrul Naţional Bucureşti, duminică 17 ianuarie, ora 11.00, la Sala Atelier, cu tema „Teatru şi jurnalism”, Matei Vişniec este sărbătorit la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”din Iaşi pe 18 ianuarie şi la TVR Iaşi pe 19 ianuarie.
La Suceava, distinsul dramaturg bucovinean va susţine o conferinţă – lectură intitulată: Teatru şi jurnalism.
Premiera absolută a filmului „Matei Vișniec, rege la Avignon” a avut loc pe 27 octombrie 2015, la Institutul Cultural Român din Paris.
Înființat în anul 1947 de către Jean Vilar, Festivalul de la Avignon este unul dintre cele mai importante evenimente din întreaga lume, dedicate artelor spectacolului. În luna iulie, orașul respiră teatru. Învăluit în lumina Provenței și primind uneori mângâierea Mistralului, orașul se transformă într-o scenă imensă, devenind un adevărat fenomen cultural. În 2015, secțiunea OFF a împlinit 50 de ani de existență. De aproximativ un sfert de secol, textele lui Matei Vișniec sunt montate la Festivalul de la Avignon. La ediția din acest an, scriitorul a fost desemnat unul dintre regii secțiunii OFF, mai multe dintre piesele sale fiind extrem de apreciate aici. Spectacolul „La mémoire des serpillères”, pus în scenă de Victor Quezada și prezentat de Compania “Umbral”, s-a situat în primele zece spectacole din peste 1300, fiind nominalizat la premiul “Coup de cœur du OFF”.
Cel mai important dramaturg român al momentului
Matei Vişniec nu este doar unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici la Festivalul OFF de la Avignon, dar şi cel mai jucat în lume, piesele sale fiind traduse în peste 20 de limbi şi jucate în peste 50 de ţări.
Născut la 29 ianuarie 1956, în Bucovina, la Rădăuti, în nordul României, Matei Vişniec descoperă în literatură, sub regimul lui Ceauşescu, un adevarat spaţiu al libertăţii, fiind fascinat de Kafka, Dostoievski, Camus, Poe, Hemingway, Oscar Wilde, Nichita Stănescu şi alţi scriitori nealteraţi de realismul socialist. Este atras de suprarealişti, dadaişti, povestirile fantastice, teatrul absurdului, poezia onirică, teatrul realist anglo-saxon. Deoarece în România cenzura îi interzice textele, Matei Vişniec cere în 1987 azil politic în Franţa, începe să scrie în limba franceză, pentru o vreme lucrează la BBC Londra, iar din 1990 este jurnalist la Radio France Internationale. Devine cetăţean francez în 1993, dar îşi păstrează şi cetăţenia română, ceea ce îi permite să construiască în permanenţă punţi culturale în cele două ţări, între Estul şi Vestul Europei, între două limbi, două culturi. Din 1987 şi pană în prezent, piesele sale au fost montate şi jucate în peste 50 de ţări. Matei Vişniec este şi prozator. Primul roman, Cafeneaua Pas-Parol, scris în 1983, a văzut lumina tiparului după căderea comunismului. Sindromul de panică în oraşul luminilor a fost unul dintre cele mai apreciate romane ale anului 2009 şi a primit premiul revistei Observator Cultural. Negustorul de începuturi de roman (Cartea Românească, 2014) a fost distins cu Premiul „Augustin Frăţilă”. În 2009 i s-a decernat PREMIUL EUROPEAN al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa. În România, cărţile sale au fost recompensate cu numeroase premii printre care Premiul Academiei Române şi, în mai multe rânduri, Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor (cel mai recent, chiar în 2015, pentru volumul de teatru Omul din care a fost extras răul).
Piesele și romanele sale au fost traduse și publicate în Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Grecia, Bulgaria, Rusia, Turcia, Brazilia, Iran, Maroc.
„E greu să fii scriitor şi jurnalist în acelaşi timp. În ce mă priveşte, în orice caz, mie îmi este din ce în ce mai greu. Luate separat, ambele meserii sunt extraordinare. Când sunt exercitate împreună, ele încep să se bată cap în cap, se ciocnesc chiar cu o violenţă surprinzătoare.
Literatura te trage oarecum în sus, spre înălţimi, spre tot ce e mai sublim în om. Jurnalismul, dimpotrivă, mai ales când e practicat zi cu zi, te izbeşte de pământ, de realitate, de actualitate. Literatura îţi dă o speranţă, te ajută să explorezi omul în zonele sale de puritate, de mister cosmic. Jurnalismul te obligă să descoperi mizeria realităţii, lipsa de speranţă reală în viitor, faptul că oamenii comit la nesfârşit aceleaşi greşeli istorice şi rămân mereu la fel de odioşi.
Literatura înseamnă şi poezie, foame de nuanţe, încoronare a omului ca o reuşită a vieţii, poate a întregului univers. Jurnalismul vine să-ţi pună zilnic în faţă acel buletin de ştiri care nu este altceva decât o listă de orori – ultima listă de orori comise de om pe planetă. Explorat de scriitor, omul este o fiinţă cu potenţialităţi infinite. Prezentat de jurnalist, omul rămâne veşnic aceeaşi brută incapabilă să renunţe la violenţă şi la satisfacerea poftelor sale imediate.
Cele două meserii sunt în acelaşi timp fascinante şi necesare, dar atunci când se reunesc în aceeaşi fiinţă, ele încep oarecum să nu mai aibă încredere una în alta. Scriitorul începe să nu mai aibă încredere în om pentru că imaginea despre om prezentată de jurnalist este catastrofală. Iar jurnalistul începe să nu mai aibă încredere în scriitor pentru că tot ceea ce imaginează acesta în jurul omului este contrazis de realitate.
Imaginea omului, aşa cum emană ea din literatura universală, este una în general eroică: omul sfidează zeii, se luptă pentru o idee, rezistă împotriva curentului, visează la perfecţiune, crede în progres şi în sensul sacrificiului… Chiar şi la cei mai pesimişti autori pentru care omul este un veşnic prizonier al societăţii sau al istoriei, există o lumină care răzbate tocmai din capacitatea scriitorului de a denunţa dilemele existenţiale ale fiinţei umane.
Imaginea omului, aşa cum emană din demersul jurnalistic, este una total regresivă, şi conţine lista flagelurilor care afectează astăzi planeta: conflicte interminabile, războaie civile, epurări etnice, masacre, dictaturi sinistre, terorism, integrism, extremism, trafic de droguri, prostituţie, turism sexual, industrie pornografică, mafii şi reţele mafiote, imigraţie clandestină, exploatarea copiilor, poluare şi dezastru ecologic, foamete în emisfera sudică şi societate de consum delirantă în emisfera nordică, etc. etc. etc…
Dacă într-o bună zi nişte extratereştri ar veni şi ar încerca să înţeleagă omul folosind ca materie numai literatura care s-a scris timp de trei mii de ani, demersul lor ar fi infinit ca şi plăcerea de a descoperi milioanele de straturi ale psihologiei umane. Dacă aceiaşi extratereştri ar folosi ca materie numai ce s-a scris în ziare şi numai informaţiile de tip jurnalistic, ei ar avea imediat impresia că omul şi istoria sa sunt un caz clinic, un fel de înfundătură în vasta aventură a vieţii.
Când sunt faţă în faţă, jurnalistul şi scriitorul îşi mai reproşează ceva: şi anume că se îmbată cu apă rece şi se lasă manipulaţi în demersul lor. Şi ce dacă ai reuşit, în scrierile tale, să surprinzi contradicţiile insuportabile ale omului – îl întreabă jurnalistul pe scriitor – omul nu devine în niciun caz mai bun, literatura nu dărâmă nicio dictatură şi nu rezolvă niciun conflict. Şi ce dacă ai reuşit, prin informaţiile tale, să demaşti prostia, răul şi cruzimea – îl întreabă scriitorul pe jurnalist – nimeni nu ţine cont de adevărurile tale, niciun om politic nu îşi părăseşte locul cuprins de remuşcări, niciun judecător nu începe să ancheteze imediat pe marginea celor demascate de tine.
Învinşi, dezabuzaţi, descurajaţi, cei doi, scriitorul şi jurnalistul, stau câteodată la aceeaşi masă, cu un singur pahar de bere în faţă, şi privesc în gol. Cineva îşi bate joc de noi, spun ei. Ştiu cine îşi bate joc de mine, spune scriitorul, de mine îşi bate joc omul, omul în general, omul care scapă mereu oricărei definiţii, omul care are prea multe contradicţii şi ambiguităţi pentru a accepta un portret definitiv. Dacă o maşină ar avea tot atâtea contradicţii câte are fiinţa umană, n-ar fi în niciun caz capabilă să funcţioneze, ar începe să scoată fum, să-şi scuipe articulaţiile şi ar termina prin a exploda.
Şi eu ştiu cine îşi bate joc de mine, spune jurnalistul. De mine îşi bate joc omul politic, omul politic în general, cel care mă manipulează cu tot cu informaţia mea. Nu am dovezi, dar ştiu că în fiecare seară toţi oamenii politici din lume se întâlnesc şi fac bilanţul zilei: am reuşit, se întreabă ei, să-i facem şi astăzi pe ziarişti să scrie numai despre noi, să-i facem pe oameni să se gândească numai la noi şi să ne ofere tot timpul lor, să-şi umple creierul cu imaginea noastră, cu discursurile noastre, cu disputele noastre şi chiar cu cancanurile legate de viaţa noastră? Iar răspunsul este, de fiecare dată DA.
Acest tip de dialog între scriitor şi jurnalist este urmat în general de un lung moment de tăcere. După care scriitorul îi spune jurnalistului: ai grijă, vezi că începi să cazi în ficţiune…” (Matei Vișniec).
O triplă sărbătoare, așadar, pentru Suceava: primul eveniment oficial al Teatrului Municipal Matei Vișniec, cu participarea extraordinară a binecunoscutului dramaturg bucovinean, care împlinește în această lună 60 de ani, și care ne va povesti ce rol au jucat teatrul și jurnalismul în viaţa lui, precum și prezentarea, în premieră la Suceava, a filmului Matei Vișniec, rege la Avignon, Producţie TVR Iași 2015.
Lasa un raspuns