De la 21 iulie 2017 au intrat în vigoare modificările Codului Silvic referitoare la asigurarea obligatorie a pazei pădurilor prin ocoale silvice, ca măsura cea mai eficientă de diminuare a tăierilor ilegale de masă lemnoasă.
„Asigurarea cu continuitate a pazei pădurilor era obligatorie și până acum, fiind stabilite și aplicate amenzi pentru cei care nu aveau încheiat un contract de servicii silvice. Pentru predarea în pază a suprafețelor respective, deținătorii trebuie să facă dovada proprietății și să materializeze limitele în teren”, a declarat Mihai Gășpărel, inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava.
Noutățile se referă la asigurarea serviciilor silvice și pentru suprafețele la care dreptul de proprietate nu este clarificat, respectiv acele cazuri în care proprietarii au decedat și nu s-a dezbătut moștenirea ori în cazurile în care există litigii între coproprietari.
„De asemenea, în cazul în care proprietarii unor suprafețe de pădure de sub 30 de hectare refuză încheierea contractelor de servicii silvice, pădurea respectivă va fi predată de către Garda Forestieră Suceava în pază unui ocol silvic autorizat, prin control silvic de fond. Pentru recuperarea costurilor asigurării serviciilor silvice se va constitui un deviz, comunicat proprietarului sau succesorului în drepturi asupra pădurii respective. Devizul va constitui titlul executoriu iar, în cazul neachitării sumelor prevăzute în deviz, recuperarea acestora se va face prin executare silită”, a transmis Mihai Gășpărel.
Pentru aplicarea eficientă a acestor măsuri, Garda Forestieră Suceava a stabilit prin decizie, în conformitate cu noile prevederi ale Codului Silvic, ocoalele silvice care au obligația de a asigura, serviciile silvice pentru pădurile amplasate pe raza unei anumite comune. Contractele respective se încheie de către aceste ocoale silvice la cererea deținătorilor, persoane fizice sau juridice, pentru păduri cu suprafețe de până la 30 ha.
Pentru fiecare unitate teritorial-administrativă în parte a fost nominalizat un singur ocol silvic, în funcție de suprafețele de pădure administrate pe raza comunei respective. Pentru contractele încheiate la cerere cu ocoalele silvice nominalizate, pentru proprietăți de maxim 30 de hectare pădure, contravaloarea serviciului de pază va fi asigurată de către Stat.
„Garda Forestieră Suceava va monitoriza în continuare situația asigurării pazei pădurilor în raza ei de competență, impulsionând proprietarii să încheie contracte de servicii silvice cu ocolul silvic nominalizat. În cazul refuzului încheierii unui asemenea contract, se vor aplica amenzi de până la 5000 de lei. Se va monitoriza și modul în care ocoalele silvice își vor îndeplini obligațiile legale, fiind stabilite amenzi de până la 2000 de lei pentru conducătorii ocoalelor silvice respective”, a mai declarat Mihai Gășpărel.
De asemenea, Garda Forestieră Suceava, va analiza situația decontării de către ocoalele silvice nominalizate pentru fiecare deținător de pădure în parte, astfel încât cheltuirea acestor sume din bugetul de Stat să se facă conform prevederilor legale. Aplicarea acestor măsuri va conduce la diminuarea volumului de masă lemnoasă tăiată ilegal și va facilita gospodărirea sustenabilă a pădurilor proprietate privată, implicit regenerarea acestora, cu costuri considerabil mai mici pentru proprietari.
Monitorizati si padurea Primariei Vatra Moldovitei?