Dozele de vaccin BCG destinat imunizării nou-născuţilor au fost repartizate în judeţul Suceava şi urmează să fie distribuite maternităţilor sucevene şi medicilor de familie din teritoriu.
Adrian Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, a declarat că Ministerul Sănătăţii a repartizat judeţului Suceava 12.500 de doze de vaccin BCG pentru vaccinarea împotriva tuberculozei a nou-născuţilor din maternităţile sucevene, precum şi a celor ce nu au fost imunizaţi, în lipsa acestui vaccin.
Acesta a mai precizat că în perioada următoare urmează să fie vaccinaţi cei aproximativ 600 de copii născuţi în maternităţile sucevene, în intervalul în care acest tip de vaccin a lipsit din maternităţi.
Lasa un raspuns