Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Paul Stănescu, i-a răspuns deputatului PNL de Suceava Ioan Balan cu privire la problemele apărute în implementarea Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 – Axa Prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii.
În interpelarea sa, deputatul sucevean preciza că, deși ghidul solicitantului pentru această axă prioritară a fost lansat în data de 23 decembrie 2016, programul funcționează cu mari sincope, dar și că s-au intensificat criticile beneficiarilor cu privire la procesul extrem de netransparent prin care s-au modificat condițiile de eligibilitate și s-au creat criterii subiective, prin care să fie favorizați unii potențiali beneficiari ai programului.Deputatul sucevean i-a solicitat viceprim-ministrului să precizeze care este motivul pentru care, nici în prezent, după mai bine de un an de la depunerea primelor cereri de finanțare, nu s-a semnat niciun contract de finanțare și nici nu s-a prezentat public lista cu punctajele obținute de cererile de finanțare depuse în prima etapă.
De asemenea, Ioan Balan a cerut și explicații cu privire la problemele întâmpinate de Autoritatea de Management POR, prin care evaluarea proiectelor depășește și peste un an de la depunerea cererilor de finanțare.
În răspunsul MDRAP, se precizează faptul că, în cadrul apelului de proiecte 2.2 – IMM al Programului Operațional Regional 2014-2020, au fost deja semnate 399 de contracte de finanțare. Alte 88 de contracte au fost deja avizate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și sunt în curs de semnare de către celelalte părți contractuale. Toate celelalte părți eligibile, care se încadrează în bugetul alocat apelului, au fost deja evaluate din punct de vedere tehnic și financiar. Proiectele admise se află în diferite stadii ale procesului de precontractare și contractare.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Paul Stănescu, menționează și faptul că, inclusiv pentru proiectele aflate pe listele de rezervă, etapa de evaluare tehnică și financiară a fost finalizată (cu excepția regiunii Sud Muntenia, unde proiectele din lista de rezervă sunt în curs de evaluare), contractarea proiectelor fiind condiționată de disponibilitatea fondurilor, inclusiv luând în calcul posibilitatea de supracontractare a alocării financiare în cadrul axei prioritare 2 a Programului Operațional Regional.
De asemenea, se menționează și faptul că, luând în considerare numărul mare de proiecte depuse în cadrul apelurilor de proiecte dedicate mediului de afaceri (axa prioritară 2 a POR) și valoarea totală a finanțărilor solicitate, bugetul alocat acestei axe a fost suplimentat. În cazul apelului 2.2 – IMM, bugetul a fost suplimentat cu aproximativ 247 de milioane de euro, respective cu 143% față de cel inițial.
MDRAP apreciază că măsurile întreprinse de Autoritatea de Management și de organismele intermediare ale POR au fost în sensul eficientizării procesului de evaluare, selecție și contractare a proiectelor, precum și al asigurării unui grad de adecvat de absorbție a fondurilor.
De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și-a exprimat, și pe această cale, totala deschidere și sincerul interes față de solicitările formulate de către membrii Parlamentului României, ca importantă resursă pentru optimizarea politicilor sale.
Lasa un raspuns