Deși Mirela Elena Adomnicăi a fost toată viața funcționar la stat, fiind pusă de PSD în funcții bănoase precum cele de deputat, director de instituții deconcentrate și fals prefect apolitic, aceasta nu s-a remarcat cu nimic pentru administrarea și gospodărirea județului Suceava pe care l-a reprezentat o atât de lungă perioadă.

Mirela Adomnicai și familia acesteia sunt personaje politice învechite care și-au trăit existența exclusiv din resurse publice, din banii contribuabililor, fiind unii dintre funcționarii cu cele mai lungi perioade la cârma județului Suceava în ultimii 20 de ani.

 

PRIORITĂȚILE MIRELEI ADOMNICĂI: salariul uriaș, soțul uns șef, politica și încălcarea legii

Când a fost numită de PSD în funcția de prefect, chipurile apolitic și fără concurs pe post, prima decizie luată de Mirela Adomnicăi a fost să susțină numirea soțului, Sergiu Adomnicăi, ca director la Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune – CNCIR Suceava. Adică unde? Adică exact la o instituție super-bănoasă, care verifică, controlează și autorizează toate instalațiile din România: aparate, pompe și cazane sub presiune, centrale termice pe gaz și pe lemne, instalații hidraulice, etc. Așadar, la o instituție unde se zice că salariile sunt excelente iar șpăgile de autorizare ale întreprinzătorilor privați sunt printre cele mai barosane din sistemul public!

Întoarsă pe funcția de director al AJOFM Suceava, Adomnicăi nu a făcut altceva decât să-și facă campanie electorală, folosindu-se de funcția publică, deși acest lucru îi era interzis de lege. A început prin a-și posta fotografia (pentru notorietate) pe comunicatele de presă ale instituției, folosindu-se și de siglele Ministerului, Guvernului și ale Agenției Naționale cu scopul de a induce în eroare cetățenii precum că măsurile și rezultatele expuse erau ale domniei sale și nicidecum ale guvernului actual.

De asemenea, conform OUG 57/2019 – Codul administrativ, intrat în vigoare la 05 iulie 2019, care la art 446 alin. (5)  stipulează foarte clar că: „Funcționarii publici pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepția celor cu caracter politic ori a celor care ar putea afecta prestigiul funcției publice„, Mirela Adomnicăi, văzându-se deja primar sau președinte de CJ Suceava încă din luna ianuarie 2020, și-a început emisiunile politico-electorale în mass-media locală, în timpul programului de lucru și neglijându-și atribuțiile de serviciu avute la Agenția de Șomaj și Formare Profesională.

Rezultatul: reformații profesional tind spre zero, iar șomajul în județul Suceava a avut cea mai mare creștere din 2000 încoace!

 

 

UNDE SE ÎNVÂRT BANII ÎN SUCEAVA, ACOLO E ȘI MIRELA ADOMNICĂI

După numirile PSD ca prefect, director AJOFM și deputat, să nu uităm că Mirela Adomnicăi a fost plantată de PSD și ca director al Casei Județene de Pensii Suceava, dar și director al Direcției de Tineret și Sport, ocupându-se atât cu administrarea pensiilor cât și administrarea taberelor școlare din județul Suceava.

Rezultatele sunt vizibile și aici: pe lângă faptul că județul Suceava nu mai are nici o tabără școlară de stat (a se vedea și cazul Taberei Bucșoaia), mai mult, și sportul sucevean a fost îngenunchiat sub conducerile PSD-iste.

Practic, Mirela Adomnicăi a cam ocupat toate funcțiile posibile în ultimii 20 de ani la nivelul județului Suceava, iar, deși la conducere s-au perindat mai multe partide politice, aceasta a rămas bine înfiptă în grumazul banului public.

De asemenea, nu trebuie uitat nici haosul creat de Mirela Adomnicăi în sistemul de eliberare permise și înmatriculări auto, când stimabila doamnă prefect a testat răbdarea sucevenilor urmare a ideilor năstrușnice privind înmatriculările și examinările auto, un domeniu ce a reprezentat o altă vacă de muls și în care șpaga este la loc de cinste.

Probabil așa se explică și de ce creditele bancare în Euro ale Mirelei Adomnicăi luate în 2010 pentru o perioadă de 20 de ani au fost achitate în doar 4 ani de zile, deși salariile cumulate raportat la  coșul zilnic de consum nu-i justifică debitul rambursat la bancă.

Inadvertențele sunt multe în patrimoniul și averea doamnei Mirela Adomnicăi. Funcții cu salarii de 4 ori mai mari, terenuri în zona metropolitană a Sucevei care se transformă în timp de 10 ori, credite bancare care apar și dispar brusc fără a se preciza obiectul împrumutului, bunul achiziționat ori ce s-a întâmplat cu acei bani. Dar nu ar fi de mirare ca acele credite bancare care se rambursează foarte repede, să acopere, în fapt, lichiditățile curente cu care umblă Mirela Elena Adomnicăi în poșeta de firmă.

Concluzie! Mirela Adomnicăi și-a urmărit doar interesul personal în toate funcțiile în care a fost numită de PSD, funcții care au reprezentat niște adevărate „vaci de muls” pentru partid și familia sa. Acum are suficienți bani pentru o campanie electorală murdară, cu atacuri la realizările celorlalți, dar și plină de afișe, bannere, panouri publicitare și reclamă în tot județul. Și totul e pe bani mulți, oare de unde, când toată viața ai lucrat la stat?

Și când te gândești că mai vrea să gestioneze și banii publici ai județului Suceava! Niciodată!

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.