Știu că este pentru prima și ultima oară când pot scrie despre un asemenea eveniment istoric în acesta viață. Din această cauză, scriu cu emoție și puțină reținere: trebuie să-mi aleg cu grijă cuvintele… Este un moment sensibil în istoria țării, pentru că a murit un simbol. Până pe 5 Decembrie, asta a fost Regele Mihai, un simbol în viață. Reprezenta ideea de monarhie și modelul de conducător văzut de mulți ca fiind ideal. Pus în balanță cu ceilalți oameni politici care ne-au condus de la abdicarea Sa, în mod cert era peste dânșii. Diferența enormă dintre Rege și aleșii poporului s-a văzut din plin în discursul susținut de Monarhul nostru în Parlament acum 6 ani. Cuvintele Lui, simțeai că nu sunt goale. Aveau semnificație, profunzime, gravitate, consecință. Regele avea cultură, educație, era aristocrat cu rădăcini adânci în istoria Europei, se bucura de respect printre principii celorlalte țări și printre oamenii lor politici. Nu cred că altcineva, din afara cercului său intim, i s-a adresat vreodată cu alt apelativ decât Majestate. Atitudinea Sa nu îți permitea acest lucru. Avea sânge albastru și asta s-a văzut tot timpul.
A fost unul dintre puținii oameni pe care regret că nu i-am cunoscut. Nu cred că ne-am fi zis foarte multe. Facem parte din lumi diferite, numai că strângerea Sa de mână m-ar fi purtat prin aproape toată istoria din ultimii 100 de ani ai României și ai Europei. Mâna Sa dreaptă a strâns mâinile unor personaje care au creat harta politică a lumii așa cum o cunoaștem acum, a unor oameni politici pe care îi studiem în istorie, a unor personaje ilustre despre care vedem documentare sau citim cărți. Nu oricine a avut experiența Sa de viață, și da, cred că ar fi fost un Rege mai bun la bătrânețe decât a fost în tinerețea Lui. Așa este firesc. Experiența poate umple niște goluri de care tinerețea nu ține cont sau nu le observă. Totuși, cei care se grăbesc să-l judece pentru deciziile luate ca Rege al României, să se gândească ce au făcut ei până la 26 de ani, abia apoi să arunce cu piatra. Când a devenit Rege a doua oară, abia trecuse de 18 ani, vârstă la care majoritatea tinerilor petrec și a abdicat la 26, vârstă când majoritatea tinerilor continuă să petreacă.
Îmi pare rău că Regele Mihai nu mai este. Odată cu el a dispărut și dovada vie că România a putut fi și altfel. Persoana Sa oferea speranță celor care și-au dorit ca destinul României să fie altul. Principesa Margareta și soțul său nu vor putea menține vie această speranță, oricât s-ar strădui. Le lipsește anvergura istorică.
Ca amintire, îmi rămân câteva monede care îi poartă chipul. Le voi păstra mai departe, bucurându-mă că am avut privilegiul de a fi contemporan cu Regele Mihai, iar când Miruna va crește mare și va învăța despre Dânsul, i le voi oferi, împreună cu acest articol, explicându-i că Regele de fapt nu a murit… pentru că oamenii nu mor cu adevărat decât în clipa când nimeni nu-și mai amintește de ei.
Lasa un raspuns