Joi, 30 iulie, la ora 20.09, Poliţia mun. Rădăuţi a fost informată prin SNUAU 112 de către B.T.A., din comuna Frătăuții Vechi, despre faptul că fiul său, B.R.E., de 5 ani, a dispărut de acasă.
La nivelul poliției mun. Rădăuți s-au constituit de îndată 8 echipe de căutare cu 20 de polițiști sprijinite de efective din cadrul jandarmeriei, poliției de frontieră și ISU, precum și voluntari. La fața locului a fost adus și un câine de urmă din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți.
În jurul orelor 22.20, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au găsit minorul în mașina tatălui său, pe bancheta din spate, mașină care era parcată pe malul râului Suceava, la o distanță de aproximativ 5-6 km de locuința sa. Mașina era încuiată, iar tatăl era plecat în lunca râului unde îl căuta pe fiul său. S-a luat legătura cu tatăl minorului care s-a prezentat la autoturism și care la vederea fiului său a rămas surprins de faptul că acesta era în mașina sa deși el îl căuta împreună cu alți vecini.
Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că la data de 30.07.2020, în jurul orelor 16.00, tatăl minorului a spălat autoturismul după care a lăsat portierele deschise pentru a se usca interiorul acestuia. În jurul orelor 19.00, minorul în timp ce se afla cu părinții în imobilul de domiciliu, a auzit faptul că tatăl său urmează să meargă până la un magazin din zonă pentru a face cumpărături, moment în care a profitat de neatenția părinților și a fugit afara și s-a ascuns între bancheta din spate și scaunele din față ale autoturismului, unde a adormit. Acesta pe parcursul căutărilor a dormit în mașina părinților, fiind trezit de către agenții de poliție în momentul în care aceștia l-au identificat.
Minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni.
A fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde s-a stabilit faptul că nu prezintă leziuni.
În cauză urmează a fi sesizată și D.G.A.S.P.C. Suceava.
Lasa un raspuns