Ceremonia a fost oficiată de un sobor format din șapte preoți, în prezența mai multor autorități locale, printre care primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, vicepreședinții CJ Suceava, Viorel Seredenciuc și Niță Marin Gheorghe, prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, dar și consilieri județeni și consilieri locali. La eveniment au mai participat și Cătălin Ioan Nechifor, Dan Ioan Cușnir, Mihai Grozavu, Virginel Iordache, Radu Surugiu, Angela Zarojanu, Ioan Balan și Corneliu Popovici.
Evenimentul a început cu intonarea imnului național al României, după care soborul de preoți a ținut ceremonia religioasă. După pomenirea celor adormiți s-au depus coroane în memoria celor căzuți.
Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu patria-mamă. Acum 98 de ani, la 28 noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei – la 27 Martie – şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.
Lasa un raspuns