Bătrânul stă pe prispă și privește spre grădină. Oftează și își șterge lacrimile cu flaneaua groasă, ruptă ici–colo, din lână brumărie. I-a făcut-o baba lui înainte să moară. Au trecut 7 ani de atunci. Mai putea să trăiască, că era mai tânără ca dânsul cu 5 ani. Dar nu. Ea a vrut să moară, ca să vadă și el cum îi să trăiești singur. Că el aproape toată viața a lăsat-o singură. Lucra la mina de la Ostra. Destul de departe de casă. O oră jumate dus, o oră jumate întors, cu miniera în fiecare zi timp de 30 de ani. Acolo treabă, acasă treabă, nu avea timp de nevastă. Se și miră când a apucat să facă copiii. Trei la număr, toți domni. Fata a fost învățătoare și doi băieți ingineri. Băieții au plecat în America și și-au făcut viața lor acolo. Au vândut apartamentele din Fălticeni și vin acasă odată pe an. Stau la el cam două luni, trei luni. Sunt cele mai frumoase luni din timpul anului. În rest urâtul îl mănâncă. Dacă n-ar fi copiii, ar muri chiar mâine. Dar așa… parcă ar vrea să-i mai vadă oleacă. Asta îl ține în viață. Și oricum, azi nu poate muri că am venit eu pe la el să vorbim, iar mai diseară trece Adriana să-i aducă 2 litri de lapte. Tare îi place laptele! A ținut vacă până amu trei ani. Iar pe Adriana trebuie s-o plătească. Că nu poate muri omul dacă știe că are datorie. Musai trebuie s-o plătească. Pe lângă asta, îi place de Adriana. Dacă n-ar fi atât de bisericoasă, mai că s-ar gândi la dânsa cu păcat. Dar așa nu poate. I-a zis ea că se roagă și pentru dânsul. Și bine face, că doar ei îi dă grădina s-o muncească an de an!
Moș Gavril întră în casă să aducă o țuică. E frig afară, dar suflă mai bine decât în casă. Prea dogorește soba asta nouă. I-au făcut-o băieții acum 2 ani. Au pus și parchet în casă, rigips, i-au făcut baie. Dar pe asta n-o folosește. Nu știe cum. Tot la lighean se spală când are a se spala. Iar cu ieșitul afară… na, parcă nu-i treabă de gospodar să te spurci în casa ta. Vorba aia, ai și icoane pe perete, ți-a sfințit-o popa. Cum să-ți faci nevoile în dânsa? Nici cu băieții nu e de acord că fac asta, când îs acasă, dar nu le spune nimic. Nu vrea să-i supere. Poate așa e lumea asta nouă… mai spurcată.
Bătrânul îmi toarnă în pahar. E țuică de prune făcută cu miere. „Liniștește sufletul și limpezește mintea”, mă asigură moș Gavril. Bea în fiecare dimineață câte două păhărele pe stomacul gol. Altfel n-are curajul să deschidă televizorul și nici să iasă din casă. Pentru că frică mai mare ca în ultimii ani, n-a simțit nici pe timpul războiului. Prea s-a înrăit lumea și nu mai știe pe ce drum s-o apuce. „Toți îs niște rătăciți…”
Lasa un raspuns