Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat, marți, în cadrul simpozionului dedicat aniversării a zece ani de la lansarea leului greu, că inflația din luna iunie va arăta o scădere a prețurilor de peste două punte procentuale față de mai, iar indicele anul se va situa la minus unu și ceva la sută, însă este important ca populația să nu perceapă această scădere ca fiind deflație.

„Peste câteva zile o să apară indicele de inflație și o să vedem acolo o scădere a prețurilor de peste 2% . Cam acestea sunt calculele noastre și nu prea greșim aici. Deci avem o scădere, într-o lună, de două puncte, într-un context în care s-a vorbit despre faptul că o să crească factura din cauza deprecierii leului. Iar indicele anual, care în prezent este la 1 și ceva la sută, probabil se va duce la minus unu și ceva la sută. Noi am mizat pe faptul că nu îi va intra în cap populației că asta înseamnă deflație”, a precizat Isărescu, potrivit româniatv.net.

Totodată, Isărescu a explicat, din nou, faptul că deflația înseamnă, în esență, scăderea continuă a prețurilor, care descurajează consumul, întrucât consumatorii așteaptă noi scăderi.

„Aceasta este situația care a determinat dobânzi negative în Occident. Însă la noi consumul crește cu 6—7% în termeni anuali, la fel și investițiile. Pe asta am mizat (în deciziile de politică monetară — n.r.), însă am lăsat câmp pentru o necunoscută”, a subliniat șeful BNR.

În opinia sa, în cazul în care și datele pe iulie, august, septembrie vor arăta scăderi de prețuri similare celor din iunie este bine ca banca centrală să aibă rezerve de măsuri pentru a contracara efectele unei astfel de situații.

„Dacă se va întâmpla același lucru, nu este bine să fii prudent, să lași o rezervă pentru această necunoscută? Nu știm cum va reacționa societatea, cum va reacționa economia, de aceea găsiți mereu în comunicatele BNR cuvântul prudență. Este mai înțelept să mai rămână ceva de dat și nu ceva de luat. În momentul în care trebuie să iei, înseamnă un pas înapoi”, a subliniat Mugur Isărescu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.