915 absolvenți de liceu din județul Suceava au susținut proba obligatorie a profilului, adică la Matematică și Istorie, din cadrul examenului de Bacalaureat. Potrivit inspectorului școlar general adjunct al IȘJ Suceava, prof. Alexandra Chirilă, la această probă au fost înscriși 1 214 elevi, dintre care 272 la Istorie și 942 la Matematică. Dintre aceștia, 207 au fost prezenți la proba la Istorie și 708 la cea la Matematică.
„Cei mai mulți absolvenți de liceu care au fost înscriși la proba la Matematică și au și susținut-o, au terminat un liceu tehnologic, respectiv 540 de elevi, în timp ce, cei mai puțini au terminat un colegiu național, cu specializarea Matematică – Informatică, respectiv 78”, a precizat inspectorul școlar general adjunct al IȘJ Suceava, prof. Alexandra Chirilă.
Sesiunea august – septembrie a BAC-ului a început cu probele scrise, astfel, în data de 21 august având loc proba la Limba şi literatura română/E)a, în data 22 august având loc cea la – Limba şi literatura maternă/E)b, iar în data de 23 august cea obligatorie a profilului/E)c. În 26 august va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării/E)d.
Conform IȘJ Suceava, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) se desfăşoară în 27 august şi 28 august, fiind urmată de evaluarea competenţelor în limba maternă (proba B) în 29 august. Evaluarea competenţelor digitale (proba D) are loc în 30 august şi 2 septembrie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată în 2 şi 3 septembrie.
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru 3 septembrie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în 7 septembrie.
Potrivit inspectorului școlar general adjunct al IȘJ Suceava, prof. Alexandra Chirilă, pentru sesiunea de toamnă a BAC-ului s-au înscris 1 630 de candidați, în comparație cu 5 456 de candidați înscriși în prima sesiune.
Chirilă a precizat că la nivelul municipiului Suceava s-au constituit cinci centre de examen: la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, la Colegiul Tehnic „Samuil Ispoescu”, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” și la Liceul cu Program Sportiv. De asemenea, la nivelul județului s-au făcut și două centre de evaluare: la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”.
Lasa un raspuns