Muzeul Bucovinei prezintă publicului, începând cu data de 5 februarie 2020, o inedită expoziție temporară organizată în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor București – ARTA TRANȘEELOR.

Vernisajul expoziției Arta Tranșeelor va avea loc în data de 5 februarie 2020, ora 11, la Muzeul de Istorie din Suceava.

Obiectele expuse prezintă publicului o altă latură a războaielor, mai puțin cunoscută, Fenomenul Arta tranşeelor  – Trench Art.

Apărut în perioada războaielor duse de Napoleon I, curentul artistic a cunoscut o ascensiune fulminantă în timpul Primului Război Mondial. Termenul de Trench Art sau arta din tranșee este utilizat pentru a descrie suvenirurile realizate manual sau manufacturate în ateliere militare în timpul Primului Război Mondial, în perioada interbelică şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Sute de obiecte cu valori artistice deosebite, din cea mai mare colecție privată din România, vor fi expuse la Muzeul de Istorie din Suceava: vaze pentru flori, brichete, tabachere, rame pentru fotografii, veioze, căni, sfeșnice, realizate, marea majoritate, în timpul Primului Război Mondial, dar și ulterior de către soldați, prizonieri sau de invalizi de război, din cartușe, obuze, proiectile, lăzi de muniție, binocluri, canistre, grenade.

Reprezentanții Asociației Muzeul Jucăriilor București prezintă la Suceava povestea proiectilelor, a cartușelor, obuzelor, grenadelor și a altor piese de armament pe care soldații români, dar și de alte naționalități, aflați pe front, în spitale de campanie sau în prizonierat, le-au realizat, unele dintre ele pot fi considerate adevărate opere de artă.

Expoziția va fi accesibilă publicului în perioada 5 februarie – 29 martie 2020.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.