La Consiliul Județean Suceava a avut loc „evaluarea activității Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava în anul 2015”. Astfel, președintele Consiliului Județean Suceava, le-a mulțumit tuturor jandarmilor din județ pentru buna colaborare pe care au avut-o pe parcursul acestui an.

E un nou final de an și mă bucur că anul acesta am putut participa la foarte multe activități organizate de dumneavoastră. A fost un an cu foarte multe realizări, dar și cu foarte multe provocări.Vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut în acest an, dar și pentru buna colaborare pe care o avem. Sunt convins că și anul viitor vom avea multe activități împreună, dar cu siguranță le vom pregăti și vom găsi soluții. Vreau să vă spun că nu știm ce aduce anul care vine și vreau să vă rog să lucrăm cât mai bine împreună”, a conchis Nechifor.

În cadrul activităţii de evaluare, inspectorul şef al I.J.J. Suceava, locotenent colonel Marian Mihai Lungu, a prezentat activităţile organizate, misiunile executate şi rezultatele obţinute în anul în curs, precum şi aspecte privind neajunsurile şi problemele cu care s-a confruntat inspectoratul.

Pe linia misiunilor de ordine şi siguranţă publică, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava a planificat, organizat şi executat un număr de 9.635 de misiuni de ordine publică.

Jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică la 671 de manifestări (59 manifestări de protest, 333 manifestări cultural – artistice, religioase sau cu caracter promoţional, 270 manifestări sportive, 9 vizite oficiale etc.). De asemenea efectivele inspectoratului au desfășurat 1018 acțiuni comune cu alte instituții, au participat la misiunea de menținere a ordinii publice în 14 localități urbane și rurale și au executat 388 de acțiuni de intervenție și salvare-evacuare în sprijinul persoanelor care au solicitat ajutor prin Serviciul Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă ,,112’’. În urma executării acestor misiuni, au fost constatate 253 de infracţiuni, au fost depistați 292 de autori și au fost constatate un număr de 4214 contravenții.

Trebui amintit faptul că mai multe posturi de jandarmi din județ au fost desființate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.