„E o creștere în doar trei ani și ceva, cu 46% față de perioada similară când la conducerea Consiliului Județean se afla domnul Gheorghe Flutur. Sigur nu s-au terminat cei patru ani, dar sunt convins că această sumă va crește”, a afirmat președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor.
Nu doar în medicamente, infrastructură sau investiții au fost alocați bani, ci și în majorarea veniturilor nete ale personalului unității medicale. Dacă în 2009 un asistent medical principal câștiga lunar 3.389 de lei, după reducerile de salarii în 2012 veniturile au scăzut la 2.771 de lei, iar din 2013 au început să crească treptat astfel că acum venitul mediu net a ajuns la 4.273 de lei.
Conform șefului administrației județene, un medic primar va avea după creșterile bugetare un venit mediu de 7.418 lei, în timp ce în 2009 acesta câștiga 4.813 lei.
„Mă bucur foarte mult că am reușit să aducem în mai 2013, un număr de 25 de medici și foarte multe asistente, iar acest ritm a urmat o pantă pozitivă, și cred că la această salarizare putem să oferim mai mult respect pentru medici, asistente și în zona medicală în egală măsură”, a spus Nechifor.
Cheltuielile cu salariile la Spitalul Județean erau în 2009 de 56 de milioane de lei, în 2010 au scăzut la 53 de milioane, urmând ca în 2011, după tăierile salariale, veniturile salariaților din spital să fie în jurul cifrei de 44 de milioane de lei. Astăzi bugetul pentru salarii este de 58 de milioane de lei, a afirmat șeful administrației județene.
Președintele Nechifor a mai precizat că în acest moment spitalul din Suceava este inclus într-un program al Ministerului Sănătăţii, alături de alte trei unități medicale, şi că acum se instalează un angiograf foarte performant. „Dimineață am fost la spital si am văzut cum se montează angiograful. Mă bucur că am fost selectați în acea grupă de 17 spitale care primesc angiografe și sper ca săptămâna viitoare să îl putem testa. În acest moment acesta este montat, dar trebuie ca și personalul să fie instruit”, a afirmat președintele Consiliului Județean.
Trebuie precizat faptul că angiograful este un sistem complex cu ajutorul căruia se investighează starea vaselor de sânge pentru a determina cu acurateţe zonele de ischemie (întreruperea circulației sanguine într-un țesut sau organ) în vederea stabilirii unui diagnostic. Intervenţia se derulează într-o încăpere asemănătoare unei săli de operaţie.
Președintele Nechifor a vorbit și despre centrul de radioterapie şi chimioterapie, care ar urma să fie ridicat în curtea spitalului vechi, urmând să beneficieze de farmacie, magazin cu produse de alimentație recomandate și centru wellness. „Avem o veste extraordinară pe care sper să o putem face publică luni, vizavi de o dezvoltare așteptată și în egală măsură importantă pentru a putea oferi servicii medicale mai aproape de casă”, a afirmat Nechifor.
În luna martie vom avea o nouă Unitatea de Primire a Urgențelor
Conducerea Consiliului Județean a anunțat prin președintele Cătălin Nechifor, faptul că la începutul primăverii anului 2016 Spitalul Județean va avea o nouă Unitate de Primire a Urgențelor. În luna martie vor fi finalizate lucrările la UPU, iar odată funcțională, se dorește micșorarea timpilor de așteptare la jumătate. În acest moment timpul mediu de așteptare este de trei ore.
Nechifor a precizat că la noul UPU va exista un triaj special pentru copii.
Preşedintele Consiliului Județean Suceava a declarat că a făcut aceste precizări după ce lideri ai PNL Suceava au declarat că în judeţul Suceava nu s-au făcut investiţii şi a precizat că va prezenta, gradual, investiţiile făcute de când a preluat conducerea administraţiei judeţene.
Balan: „Patru ani pierduţi pentru Suceava, patru ani pierduţi pentru bucovineni, deşi toţi anii aceştia au plătit prin noi şi noi taxe incompetenţa lui Ponta şi ai lui”
Vicepreşedintele PNL pentru Regiunea de Nord Est, deputatul Ioan Balan, a declarat că după patru ani de glorioasă guvernare, Suceava a rămas la fel de izolată de restul ţării, de parcă nu ar aparţine României şi a acuzat lipsa de investiţii în infrastructură, în special în infrastructura de transporturi.
„De la Suceava la Bucureşti, pe rutier, nu se mai fac 6 ore, ci de la 7 ore în sus, pentru că drumul este tot mai prost, tot mai accidentat şi mai periculos. Calea ferată e vai de ea, iar aeroportul de la Salcea, care ar fi putut să fie un hub regional de transport internaţional de călători şi de marfă şi un generator de locuri de muncă pentru suceveni, este încă un muzeu în aer liber pe care operează 2-3 curse, şi acelea interne. Patru ani pierduţi pentru Suceava, patru ani pierduţi pentru bucovineni, deşi toţi anii aceştia au plătit prin noi şi noi taxe incompetenţa lui Ponta şi ai lui”, a declarat Ioan Balan.
Lasa un raspuns