Procurorii DNA au perchezitionat cateva birouri din Consiliul Judetean Suceava in aceasta dimineata. Potrivit unor surse judiciare seful CJ Suceava, Ioan Catalin Nechifor este suspectat ca ar fi atribuit preferential lucrari in vederea obtinerii de avantaje personale. De sprijinul lui Nechifor , dar si de interventia deputatului Gabril Mirza, ar fi beneficiat un om de afaceri din localitatea Vicovu de Jos, Ovidiu Florin Mutescu, care a obtinut pentru societatea sa derularea de contracte de proiectare si consultanta cu administratia judeteana sau cu administratii publice locale din judet. Senatorul Ovidiu Dontu ar fi suspectat ca ar fi primit si el bani pentru a influenta comisia unei licitatii, potrivit jurnalistilor de la stiripesurse.ro.

Omul de afaceri ar beneficiat şi de sprijinul deputatului Gavril Marza, fost sef CJ Suceava, care a intervenit in acest scop pe langa factori de decizie din institutia pe care a condus-o. In baza sustinerii pe care a primit-o de la Nechifor si Marza, societatea din Vicovu de Jos a reusit sa semneze numeroase contracte cu administratiile publice locale din judetul Suceava. Nechifor, au mensionat sursele, ar mai fi asigurat sprijin si unei societati din Botosani, pentru castigarea unui contract in valoare de 28 de milioane de lei pentru modernizarea drumului judetean care face legatura intre localitatile Ilisesti si Ciprian Porumbescu. In schimbul sprijinului sau, presedintele CJ Suceava ar fi primit sume de bani de la omul de afaceri Iulian Contac, cel care controla firma beneficiara. Omul de afaceri botosanean, potrivit surselor judiciare, a oferit 20.000 de euro iar Nechifor i-ar fi impartit cu senatorul Ovidiu-Liviu Dontu, pentru ca impreuna sa influenteze comisia de licitatie in vederea acceptarii ofertei firmei din Botosani ca fiind cea mai avantajoasa.

Procurorii fac cercetari si cu privire la faptul ca presedintele CJ Suceava si senatorul Dontu, in anul 2013, ar fi sprijinit un candidat sa ocupe postul de director adjunct in cadrul Oficiului Judetean pentru Plati, Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP). In schimbul sprijinului acordat, Nechifor ar fi primit de la socrul candidatului mita, sub forma prestarii unor lucrari la locuinţa sa. In acelasi an, potrivit surselor, Ioan Catalin Nechifor ar fi intervenit si pe langa un membru al Consiliului National al Audiovizualului, pentru anularea deciziei de retragere a licentei de functionare a unui post TV local.

De asemenea, administratorii unei societati comerciale ar fi fost fost sprijiniti de Nechifor, sustin sursele, in vederea obtinerii contractului de lucrari pentru inchiderea depozitelor de deseuri din judetul Suceava, in cadrul Proiectului „Sistemul de management integrat al deseurilor in judetul Suceava”, in valoare de peste 65 milioane lei.

Tot jurnalistii de la stiripesurse mentioneaza ca Nechifor ar fi solicitat decontarea unei sume de peste 137.000 lei, aferenta lucrarilor prevazute pentru lucrarile de modernizare a DJ 291 A, executate in aprilie 2013, iar pentru ca nu puteau fi decontate de DJDP Suceava, intrucat portiunea de drum se afla in administrarea Primariei Siret, si pentru a conferi o nota de legalitate acestui demers, actualul seful CJ a emis mai multe hotarari de consiliu care sa prevada predarea tronsonului de drum catre administratia judeteana, in baza asocierii intre cele doua entitati administrative. Ulterior, pentru a evita initierea unei proceduri de licitatie, executia lucrarilor a fost atribuita SC Drumuri si Poduri SA Suceava, in baza unui act aditional la contractul aflat in derulare. Sursele citate mai sustin ca, in august 2013, Nechifor ar fi stabilit cu administratorul SC Con Bucovina SA Suceava, sa plateasca 300.000 lei, desi 120.000 era cuantumul real al sumei datorate, pentru lucrari in regim de subantrepriza, SC Drumuri si Poduri SA Suceava, operator privat aflat in procedura insolventei. Fondurile nu au fost alocate CJ Suceava, in calitate de actionar unic al SC Drumuri si Poduri SA Suceava, ci adminitratorului judiciar al societatii Ovidiu Calin. Procurorii fac cercetari deoarece varianta relansarii activitatii SC Drumuri si Poduri SA Suceava nu era viabila, societatea instrainand cvasitotalitatea echipamentelor si bazelor de productie din patrimoniu. Surse judiciare au precizat ca, in urma tranzactionarii mai multor autobaze din judetul Suceava, aflate in proprietatea SC Drumuri si Poduri SA Suceava, Ovidiu Calin ar fi obtinut un comision de 160.000 de lei.

Presedintele CJ ar fi dispus, anterior expirarii contractului privind lucrarile de intretinere a drumurilor judetene, pentru perioada de iarna 2012-2013, deblocarea a 220.000 lei, retinuta de la firma botosaneana, cu titlul de garantie de buna executie, iar in aceasta modalitate, SC Drumuri si Poduri Suceava urma sa incaseze 40.000 lei din, pentru lucrari efectuate sub antrepriza. Sursele mentioneaza ca favorizarea SC Drumuri si Poduri SA Suceava de catre seful CJ Suceava a fost evidentiata si de interesul acestuia, pentru intocmirea documentatiei necesare decontarii sumei de 250.000 lei, angajata prin asocierea judetului Suceava cu orasul Siret, pentru lucrarile de reabilitare a unui drum judetean, dupa cum descriu jurnalistii de la stiripesurse.ro

De asemenea, la nivelul CJ Suceava au fost adoptate doua hotarari, respectiv din februarie si mai 2014, care ar fi vizat alocarea a 3.500.000 lei pentru lucrari preconizate la infrastructura rutiera judeteana, insa in realitate ar fi fost cu scopul de directiona lucrarile si efectuarea de plati catre o firma cu mare vechime in constructii, respectiv S.U.C.T. SA Suceava. Cercetarile ar verifica si faptul ca Nechifor, pentru a disimula acordarea fondurilor, a interpus in circuitul financiar SC Drumuri si Poduri SA Suceava, desi contractul nu prevedea posibilitatea subcontractarii.

Pana una alta, se pare ca, presedintele CJ Suceava, Ioan Catalin Nechifor este vizat de o ancheta a procurorilor cu privire la mai multe fapte: luare de mita, abuz in serviciu si trafic de influenta.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.