Ca urmare a unei sesizări făcute de Asociația „Help and Advice” către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, o echipă de inspectori sociali s-a deplasat la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Suceava, unde a constatat încălcări ale Legii 448/2006, privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap, ocazie cu care instituția controlată a fost sancționată cu avertisment verbal.
Astfel, în urma controlului s-a constatat că instituția nu are prevăzută rampă de acces pentru persoana cu handicap imobilizată în fotoliul rulant la niciuna din cele două intrări, în condițiile în care există o diferență de înălțime de aproximativ 1,40 m între nivelul parterului și curtea interioară.
De asemenea, s-a constat și faptul că ușile de acces în clădire și panoul de informare nu sunt accesibilizate, nu este amenajat un grup sanitar adaptat persoanei cu handicap blocată în scaun rulant, nu sunt rezervate și marcate corespunzător locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități și că instituția nu beneficiază de serviciile unui interpret autorizat al limbajului mimico-gestual.
Lasa un raspuns