Această noapte este una plină de semnificații în lumea satului românesc, fiind cunoscută și sub denumirea de noaptea farmecelor. Este noaptea în care se leagă și se dezleagă, se șoptesc cuvinte și se fac ritualuri pentru a atrage iubirea. Dacă în zonele urbane, tradițiile și-au pierdut din intensitate, în mediul rural, există încă o stranie liniște, o teamă a oamenilor atunci când vorbesc despre noaptea de Sfântul Andrei.
„Noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie este mult temută de către săteni, mulți își fac provizii de usturoi și îl pun pe la uși și pe la ferestre, în speranța că spiritele malefice nu vor pătrunde înăuntru. Se spune că în această noapte, din pământ ies toți moroii și toate sufletele băntuie printre cei vii”, ne povestește Maria Cervenci, o femeie trecută de 70 de ani, care și-a petrecut tinerețea în satul Călinești, din județul Suceava.
În trecut, noaptea de Sfântul Andrei era folosită de către fetele nemăritate, în ritualuri de aflare a ursitului
În zona Bucovinei, mai există sate în care fetele nemăritate, la miezul nopții se așează lângă sobă și întorc o ulcică nouă, cu gura în jos. Ritualul are ca însemnătate, în unele zone, aducerea cât mai rapidă a ursitului, dar în alte zone se spune că în acest mod, întorcându-se ulcelele cu gura în jos, spiritele malefice nu mai găsesc loc de adapost. Tot satele din zona noastră, fetele nemăritate își pun un mănunchi de busuioc sub pernă, pentru ca noaptea, să le apară în vis chipul ursitului. Un alt ritual practicat încă din vechime, este ritualul celor 41 de boabe. Fata nemăritată așeza cele 41 de boabe de grau sub pernă și se culca cu speranța că va visa pe cineva care i le va fura, acela fiind și viitorul său sot.
Tot la miezul noptii, fetele care vor să-și vadă ursita, iau o lumânare aprinsă, o agață de găleata care se afundă în fântână și rostește în șoaptă:
„Sfinte Andrei,/Scoate-i chipul în fața apei,/Ca în vis să-l visez/C-aievea să-l văz”. Dupa rostirea acestor cuvinte, bătrânele satelor spun că apa se tulbura și apărea chipul ursit celei care a făcuse vraja, însă fata trebuia să știe… dacă era urât, destinul nu mai putea fi schimbat.
„În satul nostru, era obiceiul ca fetele nemăritate să facă o turtă din mălai și să o mănânce seara, înainte de culcare. Așa am procedat și eu. Aveam 20 de ani. Am făcut turta aceea din făină de porumb, am mâncat-o. Mi-am pus și un mănunchi de busuioc sub pernă. În noaptea aceea, am visat un bărbat înalt, cu o mapă neagră în mână. Ma aștepta în fața unei case cu gardul verde. Era și o fântână în curte. Acesta a fost visul meu… apoi, după câteva luni, l-am întâlnit pe cel care avea să-mi fie soț. Era înalt, avea o mapă neagră în mână și casa părinților săi era așa cum îmi apăruse în vis”, îmi mărturisește, cu nostalgie, Aurica Moise, născută în satul Berești din județul Suceava. Aceasta îmi mai spune că, după ce s-a mutat într-un oraș din sudul țării, nu a mai regăsit aceeași preocupare și respect al oamenilor pentru tradiții.
Este și noaptea în care se pot afla secrete bine îngropate
Tot în lumea satului din zona noastră, a Bucovinei, în trecut, oamenii care își pierduseră anumite ființe dragi sperau că, făcând anumite ritualuri, vor primi sprijinul spiritelor în aflarea ucigasilor sau în descoperirea cadavrelor celor dispăruți fără urmă. În acest sens, se căuta un mormânt părăsit și se așeazau câteva monede pe el… făcându-se astfel, tocmeala între vii și morți. Se spune că până și spiritele, oricât de malefice ar fi fost ele, reacționau atunci când vedeau monedele și încearcau să coopereze, oferind indicii despre morți suspecte și dezvăluind vinovații.
În alte sate din zona noastră, oamenii făceau, fie la miezul nopții, fie dimineața în zori, descântecul sării. Se descânta un drob de sare și se îngropa undeva sub pragul grajdului, iar abia atunci când zăpada avea să se topească, drobul de sare vrăjit, era scos și amestecat în mâncarea animalelor. În acest fel, animalele erau protejate de ochiul rău al invidioșilor. Pentru noroc, se așeza într-o covată, o căciulie de usturoi și se lăsa într-o cămară peste noapte. Cămara era păzită de una dintre cele mai înțelepte bătrâne din sat. A doua zi, fetele din sat făceau o horă și împărțeau usturoiul, pentru a avea noroc întreaga viață.
Fără îndoială, foarte puține dintre aceste practici păgâne se mai păstrează astăzi, ele fiind mai degrabă parte a tradițiilor rurale apuse… însă unul dintre instrumentele celebre de anihilare a spiritelor malefice și a răului în general, a ramas în preferința românilor și astăzi – usturoiul. Există și astăzi oameni, chiar și în mediul urban, care își tapetează ferestrele cu usturoi, în noaptea de Sfântul Andrei, de frică să nu le pătrundă în casă, cine știe ce suflete pierdute, altii poartă coliere sau brățări din căței de usturoi, ca să nu fie afectați de rău.
Noaptea de Sfântul Andrei mai este cunoscută și ca „noaptea lupilor” și se spune că cei care au nesocotit, de-a lungul anului, cuvântul lui Dumnezeu, vor fi vizitați de lupi și, de vor ieși din casă, vor fi sfâșiați.
Dincolo de toate credințele și ritualurile acestei sărbători, Sfântul Andrei este considerat a fi protectorul spiritual al nostru, al românilor, este cel care a inoculat ideea de creștinism pe meleagurile geto-dacice.
Lasa un raspuns