Cătălin Nechifor, șeful administrației județene, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în luna august, masivul Rarău va găzdui două evenimente importante pentru administrația locală.

În cadrul unei conferințe de presă la care au participat ministrul delegat pentru turism, Florin Jianu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Mirela Matichescu, şi vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, Corina Martin, Cătălin Nechifor a declarat că în luna august, pe masivul Rarău vor avea loc două evenimente foarte importante pentru administrația locală.

„Comorile Muntelui”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean în parteneriat cu ANT, Grupurile de Acţiune Locală din judeţ, se va desfășura pe data de 13 august, pe ruta drumului județean Pojorâta-Rarău, și va marca finalizarea lucrărilor de modernizare și asfaltare a drumului Rarău- Chiril.

Cel de-al doilea eveniment, o etapă europeană de drift, va fi organizat în perioada 22-24 august, tot pe drumul județean Pojorâta- Rarău, traseu de coborâre montană considerat a fi pe locul II în România.

De asemenea, în perioada 20-21 septembrie va avea loc o manifestare intitulată „Tradiţii şi legende bucovinene”. Evenimentul se va desfășura în comuna Horodnicu De Sus, unde municipalitatea și-a propus să construiască o imagine în oglindă a satului tradițional bucovinean.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.