Opt stații de reîncărcare a vehiculelor electrice vor fi amenajate în municipiul Suceava. Anunțul a fost făcut de către edilul Ion Lungu, în conferința săptămânală de presă. Primarul Lungu a precizat că în cursul zilei de marți, 14 mai, a depus proiectul, la Ministerul Mediului.

„Am depus, la Ministerul Mediului, proiectul pentru opt stații de reîncărcare a vehiculeloor electrice în municipiul Suceava, proiect în valoare de 1,8 milioane de lei, din care 10 la sută este contribuția Primăriei Suceava, iar restul de 80 la sută, a Guvernului României”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Potrivit edilului, una dintre stații va fi amplasată în spatele Magazinului Bucovina, una în zona Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, două în zona Universității, una în parcarea de pe strada Gheorghe Doja, una pe strada Alexandru cel Bun și alte două stații, la Hotelul Bucovina.

„Aceste stații de reîncărcare sunt binevenite și, sperăm că odată cu venirea autobuzelor electrice să avem posibilități mai mari pentru reîncărcarea bateriilor”, a conchis primarul Ion Lungu.

Trebuie precizat că în municipiul Suceava mai sunt 14 astfel de stații de reîncărcare, iar Primăria se pregătește să monteze în toate cartierele municipiului Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.