Avertismentele de sănătate obligatorii vor fi poziţionate pe marginea superioară a ambelor părţi ale pachetelor de ţigări şi tutun de rulat, iar pachetele de ţigări care imită forma rujului, destinate fetelor şi femeilor, vor fi interzise.
Printre alte măsuri prevăzute de UE, mai există și aceea ca producătorii să fie obligați să menţioneze ingredientele pe care le folosesc, dar şi să respecte limitele stabilite de autorităţile sanitare din România.
Nici țigările electronice nu scapă de măsurile aplicabile de la sfârșitul lunii mai, astfel că acestea vor fi şi ele mai bine controlate, producătorii fiind obligaţi să precizeze câtă nicotină conţin. Se discută și despre țigările slim, pe care oficialii europeni vor să le interzică. Prin toate aceste demersuri se urmărește ca ţigările să nu mai fie atractive pentru tineri.
Coordonatorul programului naţional „Stop Fumat”, Magda Ciobanu, a precizat că data stabilită de guvern este bătută în cuie şi că producătorii sunt obligaţi să se conformeze şi să respecte termenele stabilite dacă vor să-şi poată comercializa produsele pe piaţa din România.
„De această directivă se vorbeşte de doi ani, ştiau că România va fi nevoită să o implementeze, dar în aceşti doi ani nu au făcut nimic. Cu patru luni înainte de transpunere, ei solicită o amânare, deşi toate detaliile legate de modul în care vor fi etichetate pachetele sunt cunoscute încă din octombrie 2015, nu era nevoie să apară legea românească, pentru că decizia este una europeană şi este publică”, a declarat medicul Magda Ciobanu.
Noile măsuri UE împotriva fabricanţilor de ţigări, aplicabile din luna mai
De la sfârşitul lunii mai, toate pachetele de ţigări vor avea o formă standardizată. Directiva europeană interzice folosirea aromelor în ţigarete, care facilitează fumatul prin mascarea aromelor aspre de tutun.
Lasa un raspuns