Peste un sfert din furturile din locuinţe sau spaţiile comerciale sunt ,,facilitate” de superficialitatea proprietarilor şi lipsa dispunerii unor măsuri minime de siguranţă.

Secția de poliție Burdujeni a fost sesizată duminică, 24 iulie 2016, la ora 15:45, de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că, în cursul zilei, persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă mai multe bunuri.

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei care a lăsat ușa neasigurată, întrucât și-a pierdut cheile, în intervalul orar 11:45-12:10, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras aparatură electronică și alte obiecte de uz personal, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 6.000 lei.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.