Am privit în ochii unui copil instituționalizat care a primit un cadou și am văzut acolo un miracol, copilul nu era curios ce primise, era fericit că primise ceva, că cineva se gâdise la el. Am fost în case mari, în care copiii tratau cadourile ca pe ceva cuvenit, rareori bucuria lor depășind media. Am fost în case sărace în care părinții abia adunau de-o ciocolățică pentru fiecare copil și-am văzut uimirea copiilor, reală, că au găsit totuși ceva și bucuria lor nemărginită pentru ceea ce au găsit.
Dincolo de semnificația creștină a acestei sărbători, ea este o dovadă de dragoste pentru familie și apropiați. Dacă pentru Crăciun se mai fac colecte destinate orfanilor și copiilor cu dizabilități, Moș Nicolae nu prezintă atâta interes așa că foarte mulți copii își găsesc ghetuțele goale în dimineața de 6 decembrie. Golul respectiv este mesajul este un mesaj subliminal mult mai grav decât orice altceva, deoarece că copii respectivi s-ar bucura până și de prezența unei nuiele care ar însemna că cineva se gândește la ei.
Așa apar din ce în ce mai mulți asociali, neadaptați si neadaptabili la orice structură socială. Un caz mi-a ajuns la cunoștință întâmplător, despre o copil dintr-o casă de copii cu disabilități medii și majore. În mod normal asemenea cazuri sunt disperate, aflați în imposibilitate de comunicare, mulți dintre ei neavănd controlul mișcărilor proprii. Rareori interacționănd unul cu altul, își dezvoltă o relație de depență față de personalul de îngrijire, rareori atenți la altcineva. Cazul de care aș dori să vă vorbesc ar trebui să ne demonstreze că există suflete până și în aceste vase deteriorate. Cum spuneam, la casa respectivă exista un copil de 9 ani, care avea o mătușă care îi trimitea uneori câte o hăinuță și câteva prăjituri. Copilul era mai respondent la tratament, mai docil decât ceilalți, apt uneori să fie atent la ce i se spunea, devenind în scurt timp preferatul personalului. Nu mică le-a fost mirarea celor din personalul medical când au observat o aversiune accentuată a celorlalți copii față de acest copil, manifestată prin gesturi brutale și strigăte stridente. Pentru protecția lui copilul a fost mutat la o altă casă, una cu un nivel inferior de handicap unde copilul face pași mari către normalitate, iar celelalte cazuri s-au liniștit imediat după dispariția lui. Numai pentru că noi nu suntem capabili să-i înțelegem nu înseamnă că sunt de neînțeles, pot fi alți oameni care să găsească drumul spre ei. Dar pentru asta cred că e nevoie ca acești dezmoșteniți ai soartei să primească recunoașterea de semeni ai noștri și să fie reprimiți în societatea umană.
Lasa un raspuns