Poliţiștii din cadrul S.P.R.4 Gălănești au fost sesizaţi de către cadrele medicale din cadrul Spitalului de Urgență ,,Sf. Spiridon” Iași despre faptul că duminică, 19 ianuarie, la ora 16.30, la secția de arși din cadrul unității medicale, a decedat o femeie de 80 de ani, din comuna Bilca.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 05 ianuarie 2020, în jurul orei 11.00, în timp ce se afla în locuința de domiciliu, femeia s-a dezechilibrat și a căzut pe plita încinsă a sobei, fiind transportată de un echipaj al ambulanței din cadrul SAJ Suceava la  Spitalul de Urgență ,,Sf. Spiridon” Iași, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Femeia a decedat la Secția Clinică Arși ca urmare a „insuficiență multiplă de organe, arsură prin contact grad. III facies, antebraț și mâna stângă, genunchi stâng, aproximativ doi s.c., stop cardiocirculator iresuscitabil”.

A fost dispusă efectuarea necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului

A fost întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de „ucidere din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.