Lumea este a celor care citesc! Sub acest îndemn la lectură, Secția de artă și informare audio-vizuală din cadrul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” lansează proiectul „O carte în dar”. Această nouă acțiune marchează Săptămâna Națională a Bibliotecilor și le oferă sucevenilor posibilitatea de a dona cărți unor copii instituționalizați sau care provin din familii defavorizate. Cărțile se vor transforma într-un cadou special pentru ziua de 1 Iunie.

În acest fel, sucevenii devin parte a unui demers care promovează cartea și cititul, dar și generozitatea, spiritul civic și implicarea în viața comunității. Volumele donate trebuie să fie noi sau într-o stare foarte bună și să se adreseze elevilor din ciclul primar și gimnazial. Pot fi atlase geografice, culegeri, cărți din literatura școlară, cărți de povești sau de cultură generală.

Acestea pot fi aduse la Secția de artă și informare audio-vizuală a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava (secție situată la etajul I al corpului A din cadrul sediului central al bibliotecii, de pe str. Mitropoliei nr. 4), în perioada 24 aprilie – 31 mai 2024.

„Mulțumim anticipat tuturor celor care ne vor sprijini în acest demers!”, au transmis reprezentanții Bibliotecii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.