La Tribunalul din Huelva, regiunea Andaluzia, din Spania, se judecă procesul vânzării unei fete de 16 ani.

Aceasta a fost vândută chiar de mama ei unei alte familii de rromi din România, a notat ziarulromanesc.es. Mama fetei s-a ales cu 8.000 de euro de la familia băiatului care o lăsase gravidă pe respectiva tânără.

Femeia acuzată de trafic de persoane s-a apărat în fața justiției spunând că astfel de tranzacții fac parte din tradția și cultura rromilor. La fel s-au apărat și băiatul, dar și mama acestuia, care sunt și ei cercetați în același dosar. Procurorul a cerut o pedeapsă de 14 ani pentru mama care și-a vândut fata, iar pentru mama băiatului și fiul acesteia s-au cerut câte șase ani, tot pentru trafic de persoane.

Fata a spus că a fost obligată să se prostitueze Ancheta a început după ce a fost depusă o plângere la autoritățile române, de către un cuplu din România (probabil tatăl fetei și noua lui parteneră), în care au arătat cum fiica lor sub 16 ani a fost răpită, introdusă într-o mașină cu forța de patru persoane și dusă în Spania.

De asemenea, aceștia au subliniat că minora i-a contactat telefonic, indicând că se află în Spania, căsătorită deja cu un bărbat român căruia nu îi cunoștea datele sale personale. Ulterior, fata a cerut bani pentru a se întoarce acasă și a-și cumpăra haine, pentru că a susținut că nu are nimic de purtat și a adăugat că a fost victimă a bătăilor și că a fost obligată să se prostitueze în cluburi alături de o altă tânără din Almonte.

One Response

  1. Alex

    Salbatici astia au ramas cu 2500 de ani in urma. Auzi tu, sa vinzi fata! Un 15 ani de parnaie si tairea drepturilor parintesti i ar ajuta sa si revina. Auzi alta, sa cumperi fata cu 8000 de euro! O fi luat o ca nevasta pt vre un burlac de 87 de ani

    La fel sunt in toata Europa. Sa li se respecte drepturile lor naturale. Noi sa nu ne implicam in traditiile lor dar, cand ii loveste foamea, stiu sa ceara ajutor social din banii platitorilor de taxe, stiu sa beneficieze de spitalele platitorilor de taxe si pensie le trebuie. Dar ei pot sa si vand copii sa si BMW.

    Adunatura de salbatici

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.