Luni, 18 noiembrie, în jurul orei 15:20, o femeie de 34 ani din Adâncata se întorcea la domiciliu cu atelajul hipo proprietate, încărcat cu snopuri de plante furajere (strujeni) de pe un teren din extravilanul satului. Ajunsă la intersecția dintre un drum comunal neclasificat cu DJ 208T, femeia s-a dezechilibrat și a căzut din atelajul hipo în spatele calului care a lovit-o cu copitele în zona capului. Ulterior aceasta a fost târâtă de atelajul hipo aproximativ 5 m, suferind multiple leziuni. Fiind conștientă, femeia s-a deplasat pe jos până la domiciliu, întrucât distanța de la locul evenimentului rutier pînă la locuința acesteia era scurtă. Fiind în zonă și auzind despre cele întâmplate, o vecină a apelat SNUAU 112 solicitând un echipaj ambulanțier la fața locului.

 La fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție din cadrul S.P.R. 8 Adâncata  și un echipaj ambulanțier, personalul medical a consultat-o pe femeia lovită de cal la fața locului, fiind stabilit diagnosticul „traumatism prin cădere, escoriații la nivelul frunții, escoriații la nivelul membrului superior stâng și în zona lombară”. Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Suceava în vederea efectuării de investigații medicale.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, urmând a fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.