Joi, 7 aprilie, în jurul orei 13.15, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ion Neculce din municipiul Suceava, în dreptul unui imobil, în timpul unei manevre de mers înapoi, un bărbat a surprins și accidentat o localnică, care circula în calitate de pieton, pe partea carosabilă, în aceeași direcție de deplasare.
Din impact a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns