Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat o nouă ediție a mesei rotunde „Mediul preuniversitar – partener educațional al FEAA”. Evenimentul și-a propus să pună bazele unui dialog solid între mediul preuniversitar și cel universitar, care să conducă la o mai bună înțelegere a realităților învățământului românesc.

Masa rotundă a reunit specialiști în domeniu – inspectori și consilieri școlari și cadre didactice din mediul universitar și cel preuniversitar, care au dezbătut aspecte legate de educația din România. Principalele teme abordate au fost: adaptarea curriculumului preuniversitar prin introducerea disciplinelor de educație financiară la toate profilurile liceale, metode inovative de predare, provocări legate de noile resurse în educație, consiliere și orientare în carieră și implicarea elevilor în activitățile organizate de USV, cum ar fi Student pentru o zi.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.