Primăria Municipiului Vatra Dornei, prin Casa de Cultură „Platon Pardău”, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor Bucovineni și Inspectoratul Județean Școlar Suceava organizează sâmbătă, 31 martie 2018, ediția a XII-a a Festivalului Județean de Poezie „Nichita în luna lui marte”.

Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, redactate cu diacritice, corect din punct de vedere gramatical, al ortografiei şi al punctuaţiei.
La concurs pot participa elevi din clasele V-VIII şi IX-XII, din județul Suceava, care nu au debutat editorial şi nu au câştigat Marele premiu la ediţiile anterioare ale festivalului.
Lucrările se trimit până la data de 22 martie 2018 pe adresa: nichita.festival@yahoo.com . Acestea vor fi însoţite de un Curriculum Vitae, care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, clasa, instituţia de învăţământ, activitate literară (dacă este cazul), adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronica.
Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci şi maximum zece poezii.
Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 28 martie 2018, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc la Salonul Alb al Casei de Cultura „Platon Pardau” din Vatra Dornei, în data de 31 martie 2018.
Organizatorii asigură cazarea laureaţilor și o masă. Transportul este suportat de laureaţi.
Juriul concursului va fi alcătuit din poeţi, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.

O nouă ediţie a Festivalului Judeţean de Poezie „Nichita în luna lui marte”, la Vatra Dornei

O nouă ediţie a Festivalului Judeţean de Poezie „Nichita în luna lui marte”, la Vatra Dornei

Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii:
Marele premiu „Nichita în luna lui Marte”
Clasele V-VIII: Premiul I, Premiul II, Premiul III
Clasele IX-XII: Premiul I, Premiul II, Premiul III
Premiul Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, filiala Arboroasa, Vatra Dornei.
Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.
Relaţii suplimentare: 0745-773290: Carmen Veronica Steiciuc

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.