Joi, 24 octombrie, în jurul orelor 16.30, în timp ce conducea autoturismul pe varianta ocolitoare a municipiului Suceava, o femeie de 30 de ani din municipiul Suceava, a fost acroşată în partea laterală stângă de un autovehicul care circula din sens opus, al cărui conducător auto și-a continuat deplasarea.
Potrivit IPJ Suceava, în urma impactului, geamul lateral al autoturismului s-a spart, cioburile rezultate provocând vătămarea corporală a conducătoarei auto, acesta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, cercetările fiind continuate în vederea identificării conducătorului auto și stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.
Lasa un raspuns