Marea plăcere a românilor este să greșească sfătuiți. Ei își caută cu asiduitate persoane care să le dea sfaturi sau măcar să le aprobe deciziile, ca să aibă la îndemână o scuză în caz că dau greș. Îi recunoști cu ușurință după reticența la nou, după încăpățânarea cu care se țin de căile proprii. Ei au mereu la îndemână un sfătuitor de încredere, o persoană care devine destul de curând arbitrul hotărârilor sale, locul unde primesc încrederea de care au nevoie. Motivele pentru care o acceptă sunt diverse, dar nu vor recunoaște niciodată că motivul esenţial pentru care au nevoie de o asemenea persoană este propria nesiguranță.
Oamenii de care vorbim ajung pe propriile picioare în poziții de conducere sau afaceriști de succes, dar odată ajunși acolo, dorința de a-și păstra statutul îi face nesiguri. Își angajează consilieri, își apropie persoane necunoscute îndeajuns și îi investesc cu încrederea pe care nu mai sunt în stare să o investească în ei înșiși. Nesiguranță după nesiguranță, numărul sfătuitorilor crește până la nivelul în care respectivul își pierde definitiv autonomia, devenind un cu totul alt om decât a fost la început.
Exemplele sunt peste tot în jur, firme de succes care dau faliment inexplicabil, politicieni de forță care se tot pliază după interese exterioare propriului interes, sau ziariști contondenți care devin comuni odată ajunși la nivelul superior. Un foarte cunoscut OM din lumea ecleziastică, mă refer aici la Părintele Profesor Argatu de la Mănăstirea Cernica, îmi spunea cu mai bine de 30 de ani în urmă că omul trebuie să se plece numai în fața lui Dumnezeu, deoarece cocoșații, cum îi numea el pe cei plecați intereselor materiale, fără personalitate și voință proprie, au mult mai puține șanse să pătrundă în împărăția cerurilor decât oamenii bogați.
Cristian Tonolla
Lasa un raspuns