Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marți că poziția Departamentului de Stat al SUA cu privire la legile Justiției coincide în cea mai mare măsură cu poziția PNL și cu raportul MCV adoptat de Comisia Europeană.
„Salutăm poziția exprimată de Departamentul de Stat privitor la noua tentativă a majorității toxice de a afecta independența Justiției și lupta anticorupție prin propuneri legislative aberante care sunt împotriva democrației și împotriva independenței Justiției. Poziția PNL exprimată constant de o bună bucată de vreme coincide în cea mai mare măsură cu poziția exprimată de Departamentul de Stat și, de asemenea, cu raportul MCV adoptat de Comisia Europeană, care reflectă îngrijorarea oficialilor UE privitor la degradarea, practic, a reformelor în Justiție și la punerea în pericol a independenței puterii judecătorești. Solicităm majorității parlamentare să respingă propunerile legislative introduse de Dragnea și de Tăriceanu pe sub masa Parlamentului cu largul concurs și complicitate a ministrului Justiției, care, totuși, până la urmă, nu a avut curajul să-și asume susținerea oficială a acestor propuneri legislative”, a afirmat Orban la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că respingerea acestor proiecte de lege este singura soluție, deoarece nu mai pot fi retrase odată intrate în circuitul parlamentar.
Orban a menționat că limbajul Departamentului de Stat folosit în mesajul adresat României nu este „sub nicio formă” unul prea dur și că este convins că s-a ajuns să se emită poziția Administrației americane printr-un comunicat oficial „după ce s-a făcut uz de toate celelalte canale diplomatice”.
Întrebat dacă este normal să ne spună o altă țară ce să facem, liderul PNL a arătat că România este într-un parteneriat strategic cu SUA și este, de asemenea, membră a NATO și UE.
„Prin tratatul NATO ne-am angajat să asigurăm independența Justiției. De asemenea, prin tratatul UE, la care suntem parte, avem aceeași obligație. Domnia legii, independența justiției, funcționarea puterii judecătorești în afara oricărei imixtiuni politice sunt standarde fundamentale ale democrației care permit respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor”, a mai arătat Orban.
El consideră că „e o copilărie, o umflare a mușchilor care iese complet din cadrul relațiilor normale pe care le avem cu partenerul strategic SUA” criticile pe care le-au adus cei de la PSD poziției Departamentului de Stat.
Lasa un raspuns