Pactul Ribbentrop-Molotov

Acesta a redefinit relaţiile germano-ruse, care reprezintă o reorganizare a diplomaţiei europene de până atunci, ce se baza pe excluderea mai mult sau mai puţin voită a U.R.S.S.-ului din afacerile continentale. Mai mult, spaţiul care se afla între aceste două Mari Puteri, respectiv Europa Central-Estică, este izolat de legăturile sale cu Occidentul, în ciuda garanţiilor politice anglo-franceze, pe care le primiseră Polonia, România şi Grecia în primăvara lui 1939.

Între statele europene, raporturile erau din ce în ce mai tensionate, în condițiile în care vechile dușmănii dintre ele supraviețuiseră celor două decenii trecute de la încheierea Primului Război Mondial. Sistemul balanței de putere era acum abandonat, starea existentă la nivelul continentului fiind mai degrabă una anarhică. Singurul organism care lupta să păstreze echilibrul, Societatea Națiunilor, era prea slabă pentru a intimida statele revizioniste.

În acest context, Germania se pregătea să atace Polonia, spre a recupera teritoriile pierdute în urmă cu 20 de ani. Situația era una delicată, deoarece această țară avea garanții anglo-franceze, asta însemnând că un atac asupra Poloniei ar fi atras automat în conflict și statele care îi promiseseră sprijinul.

Exista riscul ca Germania, datorită poziției sale geografice, să fie atacată atât din vest (de Franța și Marea Britanie), cât și din est (de Rusia). Or, un război pe două fronturi echivala cu o înfrângere pentru nemți, după cum a demonstrat experiența Primului Război Mondial. Hitler, care vorbea mereu de invincibilitatea Germaniei, era îngrijorat datorită acestui scenariu şi a căutat o cale prin care să obțină neutralitatea unuia dintre potențialii inamici. Neavând şanse de a încheia o înţelegere cu puterile din vest, s-a îndreptat spre U.R.S.S.

Stalin era și el interesat de o apropiere germano-rusă, după ce relațiile sale cu democrațiile occidentale se răciseră în urma Acordului de la München ( o înțelegere care a permis Germaniei Naziste să anexeze Regiunea Sudetă – Sudetenland – care aparținea Cehoslovaciei) considerat de ruși un act de trădare. Totodată, acest acord i-ar fi dat suficient timp dictatorului comunist să se pregătească de un eventual război cu Germania. Viziunea comunistă era următoarea: să lase statele capitaliste să se bată între ele, să se slăbească reciproc, iar U.R.S.S.-ul să intervină la final, când acestea vor fi incapabile să opună rezistență, urmând a se instaura comunismul în ele.

La o săptămână de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, pe data de 1 septembrie, Germania atacă Polonia, iar pe 3 septembrie Franța și Marea Britanie declară război Germaniei, contrar speranțelor lui Hitler. Începea astfel Al Doilea Război Mondial, cel mai sângeros conflict din istoria omului, în care pierderile umane și materiale au atins cote inimaginabile.

La 17 septembrie, trupele sovietice atacă Polonia de la est, ocupând partea ce reieșea din Anexa secretă a tratatului. Cu toate acestea, URSS-ul nu a fost perceput pe plan internațional ca un stat agresor, așa cum s-a întâmplat cu Germania.

În perioada următoare rușii ocupă Țările Baltice și Basarabia, în conformitate cu prevederile din Anexă. Singura țară care nu a putut fi cucerită de comuniști este Finlanda, care rezistă în mod eroic în Războiul de iarnă.

La 23 august 1939, s-a semnat la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic, Pactul Ribbentrop-Molotov care, într-un protocol adiţional secret, prevedea împărţirea sferelor de influenţă în Europa de Est.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, România a fost obligată să cedeze, în 1940, Basarabia şi Bucovina de Nord, URSS-ului. Pactul Ribbentrop-Molotov (Pactul Hitler-Stalin) a constituit un act de trădare a neamurilor creştine ale Europei Răsăritene şi care a servit bază pentru ocuparea  teritoriilor româneşti de către Armata Sovietică la 28 iunie 1940. Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi U.R.S.S., la Moscova în data de 23 august 1939, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale, problema delimitării sferelor de influenţă în Europa răsăriteană.

Conform Actului Adiţional Secret al Pactului, partea sovietică accentuează interesul pe care-l manifestă faţă de teritoriul dintre râurile Prut şi Nistru, fosta ocupaţie ţaristă a jumătate din Moldova sau aşa zisa Basarabie Ţaristă, iar, partea germană îşi declară dezinteresul politic total faţă de acest teritoriu. Pactul este semnat de miniştrii de externe, din partea Guvernul Reichului german de I.V. Ribbentrop, iar din partea Guvernului U.R.S.S. de către Veaceslav Molotov (Viaceslav Mihailovici Skriabin) în prezenţa lui Stalin.

Semnarea Protocolului Secret a Pactului Ribbentrop-Molotov a permis ocuparea nepedepsită a teritoriilor româneşti de către U.R.S.S. la mai puţin de un an după semnarea acestuia şi anume la 28 iunie 1940.

În conjunctura naţională şi internaţională indicată mai sus, România este prinsă de planurile lui Hitler şi Stalin de divizare a Europei Centrale şi de Est, planuri ce afectează România, prin utimatumul sovietic, la 26 iunie 1940. Administraţia şi Armata română se retrag de pe teritoriile dintre Prut şi Nistru ale României precum şi din Bucovina de Nord, iar în ziua de 28 iunie 1940 primele unităţi militare sovietice pătrund în teritoriile supuse ultimatumului.

Consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov sunt numeroase și deosebit de complexe. Pe de o parte, Germania obține neutralitatea U.R.S.S, putându-și urma mai departe planurile sale de extindere teritorială, fără a se teme de un război pe două fronturi. Pe de altă parte, avantajele rușilor sunt și mai mari, ei recuperându-și teritoriile pierdute după Primul Război Mondial, după ce acestea se constituiseră ca și state-națiune pe baza principiului autodeterminării. Aceste state aveau rolul de a separa U.R.S.S.-ul totalitar de restul țărilor democratice, astfel încât, dacă sovieticii ar fi avut de gând să se extindă spre vest s-ar fi lovit de rezistența lor.

Prin desființarea statelor-tampon Germania și URSS au din nou graniță comună, ceea ce permite nemților să pună în aplicare Planul Barbarossa la 22 iunie 1941 prin care îi atacă pe ruși, asta punând capăt valabilității pactului.