(VIDEO) Concert caritabil pentru o familie din Liteni

Vineri, 12 aprilie 2013, ora 20:30, la Talcioc Cultural, a avut loc spectacolul caritabil „CASA”, organizat de Alexandria Librării și „Salvaţi copiii”, filiala Suceava. Au răspuns iniţiativei artiştii folk Ioan Mateiciuc, Mihaela Bejinariu, Mihai Boicu și Trupa Icarus.

Incidente periculoase, soldate cu morți și răniți

Pompierii suceveni au avut sâmbătă două intervenții dificile. Prima a fost la Vicovul de Jos, unde un bărbat cu deficiențe mintale s-a aruncat într-o fântană, iar între localitățile Șcheia și Mihoveni două persoane au fost grav rănite în urma unui accident.

Vineri, trei ceasuri rele

Vineri, 12 aprilie, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava au intervenit în trei cazuri deosebit de grave.

Donțu vs. Donțu

Sâmbătă, 13 aprilie, au avut loc alegeri pentru funcțiile de președinte executiv, secretar executiv și trezorier în cadrul Organizației Județene a PSD.

Vom avea buletine noi, de la 1 iulie

Începând cu 1 iulie vom avea cărţi de identitate după modelul european. Cei care doresc, pot opta și pentru cărţi de identitate electronice, care vor avea cip și amprenta titularului.

Sofia Vicoveanca lucrează pentru recuperatorii de credite!

Compania Kruk, specializată în recuperarea de creanţe bancare, desfăşoară o campanie care îşi propune “să readucă în atenţie obiceiurile românilor, din străbuni şi până în prezent, legate de planificarea bugetului personal şi plata datoriilor.” Campania rulează pe posturi specializate cum ar fi Mynele TV, Taraf TV şi Etno TV.

Felicitări Fabulinus!

Prezenți la Festivalul național „Serile teatrului studențesc”, de la București, trupa FABULINUS s-a întors cu premii. Află ce premii au câștigat tinerii actori.

Fără permis și cu tupeu

Fără permis, un tânăr din Rădăuți, după ce a stropit doi pietoni, a accidentat intenționat unul dintre aceștia.

Minori accidentați

În data de 11 aprilie, două accidente rutiere au avut loc pe raza județului Suceava. În urma acestora, doi minori au fost accidentați. În primul caz, vina aparține conducătorului auto, pe când în al doilea, culpa este a pietonului.

Hoții își fac de cap

În data de 11 aprilie, doi bărbați au sesizat politiștii suceveni despre faptul că persoane necunoscute au furat din incinta unei societăți, respectiv din anexa locuinței unei femei.

S-a furat calea ferată

Întrucât Guvernul este pregătit să vândă calea ferată, tindem să credem că hoții s-au gândit să le dea o mână de ajutor. În data de 11 aprilie, poliţiştii Postului de poliție Moldovița au fost sesizați de un bărbat din comuna Vatra Moldoviței, despre faptul că în noaptea precedentă, de pe raza comunei Moldoviţa, persoane necunoscute au sustras mai multe bucăţi de şină de la calea ferată îngustă, aparţinând unei societăţi de căi ferate din județul Hunedoara.