În luna octombrie 2019, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat Campania la nivel naţional privind respectarea de către beneficiari sau împuterniciți ai acestora a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2011, în domeniile prevăzute la art.13 şi a prevederilor legale privind prevenirea şi combaterea exploatării copiilor/tinerilor prin muncă în aceste domenii.
Între obiectivele Campaniei se numără și identificarea beneficiarilor sau împuterniciților acestora care folosesc zilieri şi luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceştia a prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi.
Un alt obiectiv este rprezntat de creşterea gradului de conştientizare a beneficiarilor sau împuterniciților acestora şi a zilierilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, stipulate de Legea nr.52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, s-a urmărit și diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către beneficiarii sau împuterniciții acestora din domeniile controlate, a prevederilor Legii nr. 52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor de aplicare a acesteia; identificarea beneficiarilor care utilizează munca copiilor şi a tinerilor fără respectarea prevederilor Legii nr. 52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; identificarea beneficiarilor sau împuterniciților acestora care folosesc zilieri în condiţiile în care se impunea încheierea contractelor individuale de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru respectarea de către beneficiarii din domeniile care fac obiectul campaniei, a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, precum și determinarea beneficiarilor sau împuterniciților acestora de a respecta obligaţia de a înfiinţa, completa registrul de evidenţă a zilierilor şi de a transmite un extras al acestuia la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia societatea îşi are sediul, în termenul legal.
Grupul ţintă este reprezentat de către beneficiarii sau împuterniciții acestora la care se prestează munca necalificată cu caracter ocazional, în domeniile prevăzute în Clasificarea activităţilor din economia naţională, actualizată şi în conformitate cu prevederile art. 13 din lege.
La acţiune au participat un număr de 14 inspectorii de muncă care au controlat un număr de 39 beneficiari. În urma verificărilor efectuate au fost sancționați doi dintre aceștia, valoarea amenzii aplicate fiind de 5.000 lei.
Lasa un raspuns