Acesta ar fi oferit unui procuror mită pentru a mușamaliza un dosar în care clientul acestuia era cercetat pentru infracțiuni la regimul circulației. Procurorul ar fi trebuit să intervină pe lângă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Avocatul Rusu și clientul acestuia au fost reținuți și au fost audiați de procurorii DNA Suceava. Suma pe care Paul Rusu a oferit-o drept mită este de aproximativ 5.000 de euro. Vineri, 13 septembrie, consilierul local Rusu va fi dus la instanța de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Paul Rusu a fost membru PNL până în 2009, iar din noiembrie 2011 membru PC. A fost ales consilier local în iunie 2012, iar în toamnă a candidat din partea USL pentru funcţia de deputat împotriva lui Ioan Bălan, dar nu a câştigat mandatul.
Lasa un raspuns