„Turul II al alegerilor se va desfăşura între mine şi domnul Victor Ponta. Asta este o certitudine. Pe de altă parte, sunt convins că în turul II voi avea sprjinul majorității cetățenilor pentru proiectul meu, România lucrului bine făcut și împotriva sistemului pe care Victor Ponta îl reprezintă”, a declarat prezidențiabilul.
Întrebat dacă odată ajuns în turul II, ar primi sprijinul actualului președinte, Traian Băsescu, în cazul în care acesta i l-ar oferi, prezidențiabilul a declarat că aliații săi sunt cetățenii, nicidecum oamenii politici.
„Am spus că aliații mei sunt cetățenii, nu un om politic sau altul”, a declarat Klaus Iohannis într-un interviu acordat Titanul.ro.
Lasa un raspuns