Vineri, 3 ianuarie, a.c., ora 21.54, SPR 3 Marginea a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie, cu privire la faptul că în com. Marginea a izbucnit un incendiu la un imobil.
În urma cercetărilor s-a stabilit că la ora 21.45, M. D., de 44 ani, din com. Marginea, împreună cu soția sa S. M. se aflau la domiciliu, când au simțit miros de fum. Bărbatul s-a deplasat la camera centralei și a observat că de acolo iese fum, dar întrucât ușa de acces în camera centralei era blocată, a spart geamul ușii cu brațele, iar în urma acestui fapt s-a tăiat la ambele mâini. Acesta a reușit să pătrundă în interiorul camerei centralei și cu ajutorul unui extinctor a reușit să lichideze focul până la sosirea echipajului de poliție și echipajului de pompieri.
Ajunși la fața locului, întrucât bărbatul sângera abundent, polițiștii i-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajului SMURD.
Persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a fost diagnosticat cu „plăgi complexe brațe și coate bilateral și arsuri de gradul 1 în zona feței și a antebrațului drept”. Având în vedere leziunile pe care le are M. D., acesta urmează a fi transferat la Spitalul de Urgențe Iași.
Incendiul nu s-a manifestat violent, fiind distruse doar centrala termică și afumate celelalte încăperi ale locuinței.
În urma cercetării efectuate de către reprezentanții din cadrul ISU Rădăuți, s-a stabilit ca și cauză a incendiului ,, efectul termic, căldură prin contact al unui cablu electric, primul material aprins fiind mase plastice (izolație cablu electric)”.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „distrugere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”, prejudiciul fiind de 10.000 lei.
Lasa un raspuns