Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut bilanțul de sfârșit de an. Acesta a subliniat că în acesată perioadă au fost modernizate 42 de tronsoane de drumuri județene prin turnarea de covoare asfaltice pe mai bine de 150 de kilometri.
De altfel, președintele Flutur a precizat că a reușit să deblocheze și situațiile în care au fost blocaje cauzate de Ordonanța 114.
„Am reușit, până la urmă, să deblocăm situații foarte critice și mă refer aici la zona achizițiilor și a interpretărilor OUG 114. Era gata gata să plece unii constructori din șantiere pentru că nu veneau precizări și lămuriri. Cu toate acestea și vremea ne-a permis în această toamnă să facem ce trebuie în județul acesta în ceea ce privește infrastructura de drumuri. Și la această oră se mai lucrează la plasarea de marcaje rutiere și indicatoare. Aici s-a întârziat în anumite porțiuni de drum”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
De asemenea, Gheorghe Flutur a precizat că la începutul lunii ianuarie va afla cine sunt câștigătorii licitațiilor pentru drumul axial, acel proiect de 35 de milioane de euro pe Programul Operațional Regional.
„Echipa care se ocupă de evaluarea ofertelor la licitațiile pe ruta Suceava – Dolhasca și Suceava – Moara – Liteni – Zaharești – Stroiești e în linie dreaptă și undeva pe 10 ianuarie cred că vom afla cine sunt câștigătorii licitațiilor pentru drumul axial, acel proiect de 35 de milioane de euro pe Programul Operațional Regional. Noi am fost la pachet cu județul Iași. Acolo a apărut acea consecință a OUG 114 care ne-a făcut să ne împrumutăm pentru o cofinanțare foarte consistentă, dar intrăm în linie dreaptă și sper ca în primăvară, când se face vremea bună, să dăm în asfaltare aceste tronsoane de drum”, a conchis Flutur.
Lasa un raspuns