Astfel, peste 200 de poliţişti rutieri şi de ordine publică, atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, au fost prezenţi în acest weekend pe drumurile publice din judeţul Suceava desfăşurând activităţi de patrulare şi monitorizare a traficului rutier, în vederea prevenirii accidentelor şi creşterii gradului de siguranţă rutieră. Ca urmare a măsurilor dispuse, pe drumurile publice din judeţul Suceava nu s-au înregistrat evenimente rutiere soldate cu decese sau persoane rănite grav, traficul desfăşurându-se în condiţii de deplină siguranţă.
Au fost aplicate 402 sancţiuni contravenţionale în valoare de 118.810 lei. Au fost constatate 8 infracţiuni la regimul rutier şi au fost suspendate 18 permise de conducere. Cele mai multe, 10 la număr, au fost suspendate pentru consum de băuturi alcoolice. Alte 6 permise au fost suspendate pentru depăşirea regimului legal de viteză, iar 2 permise au fost suspendate pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare pentru neregulile constatate.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia şoferilor să nu consume alcool şi să se urce la volan, efectele în plan juridic dar şi la nivelul siguranţei rutiere fiind din cele mai grave.
Lasa un raspuns