La 26.04.2019, în jurul orei 20.10, un bărbat, de 44 ani, din orașul Gura Humorului, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea neregulamentară a Bulevardului Bucovina, din localitatea de domiciliu, dinspre stânga spre dreapta, prin loc nemarcat şi fără să se asigure corespunzător, iar când a ajuns pe sensul de circulaţie Frasin spre Suceava, s-a dezechilibrat şi s-a lovit de hayon-ul autoturismului marca Volvo la volanul căruia se afla un bărbat, de 53 ani, din comuna Stroieşti, autovehicul care se afla oprit, după care s-a agăţat în cârligul de remorcare al acestuia şi a căzut pe partea carosabilă.

În urma impactului bărbatul, a fost transportat cu ambulanţa la Spitalului orăşenesc Gura Humorului, unde, în urma consultului medical de specialitate s-a stabilit că nu prezintă leziuni, nefiind necesară internarea.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, nefiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Având în vedere verificările efectuate, s-a constatat faptul că evenimentul rutier nu întruneşte condiţiile cumulative ale unui accident rutier, întrucât nu există victimă, bărbatul neavând leziuni, astfel că lucrarea urmează să fie clasată în arhiva subunităţii ca lucrare de masă.

Pietonul a fost sancţionat contravenţional pentru că a traversat drumul public prin loc nepermis.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.