Luni, 25 mai, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a fost înregistrată o plângere penală formulată de un angajat al D.G.A.S.P.C. Suceava, cu privire la faptul că un alt angajat al D.G.A.S.P.C. Suceava nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, respectiv a refuzat testarea angajaţilor şi a beneficiarilor Centrului de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoanele Adulte cu Dizabilităţi „O Nouă Şansă” Todireşti, în pofida faptului că un angajat al centrului fusese confirmat pozitiv la testul COVID 19, iar o parte din beneficiari prezentau simptomele infecţiei cu virusul.
De asemenea, angajatul în cauză nu şi-ar fi îndeplinit întocmai atribuţiile de serviciu şi nu ar fi respectat măsurile instituite prin reglementările legislative şi procedurile interne privitoare la prevenirea răspândirii COVID-19 în cadrul Centrului, punând astfel în pericol atât sănătatea beneficiarilor, cât şi pe cea a angajaţilor centrului rezidenţial.
Cercetările se vor desfăşura în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptei şi a stabilirii răspunderii penale.
Menţionăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal care nu înfrânge, sub nicio formă, principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Lasa un raspuns