Muzeul Bucovinei Suceava vă invită marți, 10 octombrie 2017, ora 12:30, la Muzeul de Istorie, la vernisajul expoziției temporare „Plutăritul în Bucovina” realizată de Aurel Prepeliuc, muzeograf în cadrul Serviciul Etnografie.
În spațiul „Cafeteria”, pe durata a trei săptămâni, nostalgicii acestei îndeletniciri dar și cei mai puțin inițiați în spectacolul plutăritului vor putea descifra frânturi din tainele unei meserii dispărute dar nu uitate.
Cu sprijinul Direcției Județene Suceava a Arhivelor Naționale și al Muzeului de Etnografie Vatra Dornei, transpunerea muzeografică face apel la obiecte de factură etnografică specifice plutăritului, machete, documente de arhivă inedite și o colecție de cărți poștale ilustrate.
Lasa un raspuns