Președintele Klaus Iohannis este aspru criticat de PMP pentru învestirea lui Eugen Teodorovici în funcția de ministru al Finanțelor Publice.

Mai exact, PMP, precizează, prin intermediul unui comunicat de presă, că dezaprobă „complicitatea creată între Iohannis și Ponta în cazul Teodorovici.”

„Partidul Mișcarea Populară dezaprobă complicitatea creată între Președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta, în cazul Teodorovici.

Deși o țară întreagă a constatat că ministrul Teodorovici a votat în cazul Șova împotriva cererii DNĂ, președintele Iohannis n-a avut nimic de obiectat și a semnat decretul de numire a acestuia în funcție de ministru al Finanțelor Publice.

Eugen Teodorovici, senator, a avut prilejul să constate din dosar acuzațiile DNA în cazul Șova, de falsificarea unor documente, de distrugerea altor probe. Acesta a și fost temeiul juridic al solicitărilor DNA.

Teodorovici, alături de Ponta și Iohannis, au devenit exponenții opoziției față de o justiție independentă, față de acțiunile DNA de curățare a României de corupți.

Mai mult, cei trei sunt complici, alături de Călin Popescu Tăriceanu, la încălcarea art. 76 (2) din Constituție, care prevede că ‘legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră.’

Prin asocierea Președintelui Iohannis la această opoziție, România are enorm de pierdut în planul parteneriatului euroatlantic, ambasadele străine și oficiali străini avertizând în repetate rânduri România că va pierde credibilitate și oportunități de investiții, situație cu efect asupra nivelului de trai al fiecărui român.

Președintele Iohannis, conform art 80 din Constituție ((2) ‘Președintele României veghează la respectarea Constituției și la bună funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate’), este obligat să vegheze la buna funcționare a Guvernului și Senatului.

În ciuda acestor prevederi, Președintele României se complace să asiste nepăsător la încălcarea Constituției, la obstrucționarea justiției și să ‘premieze’ premierul și ministrul care o încalcă.

Din aceste motive, președintele Klaus Iohannis dezamăgește tot mai mulți români care au investit încredere în domnia sa la ultimele alegeri.”, se arată în comunicatul PMP.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.