Dacă au fost mai multe voci care spuneau că ar exista mai mulți candidați pentru președenția Partidului Național Liberal, printre care amintim de Călin Popescu Tăriceanu sau Ludovic Orban, iar organizația județeană Suceava a declarat că îl va susține pe Crin Antonescu, mare ne-a fost surpriza să observăm că, de fapt, Antonescu a fost singurul candidat, susținut chiar și de ceilalți presupuși contracandidați. Așadar, sucevenii l-au susținut, practic, pe singurul candidat, știind, sau nu, că nu va exista o luptă.
Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat că liberalii suceveni îl vor susține pe Antonescu deoarece PNL a obţinut cele mai bune rezultate pe perioada în care a fost condus de acesta. La acest congres au participat 23 de delegați din partea organizației sucevene.
Lasa un raspuns