Un poliţist din Suceava, aflat în misiune în această dimineaţă, a fost lovit cu o sabie de un interlop din Rădăuţi. Poliţistul se află în stare gravă la spital.
Agentul-șef adjunct Dan Ciprian Sfichi a fost rănit grav la cap și la braț, în prezent aflându-se în comă indusă. Conform primelor informații, agresorul ar fi Alexandru Huțuleac, cercetat într-un mare dosar de trafic de droguri al procurorilor DIICOT.
„În această dimineaţă au fost executate 8 percheziții pentru trafic de droguri. În una dintre locaţii, în Rădăuti un suspect a atacat un poliţist din cadrul Operaţiunilor speciale. Acest bărbat a fost arestat şi anul trecut tot pentru trafic de droguri. A fost pus în libertate, iar în octombrie 2017 a fost ridicat şi controlul judiciar de instanţă”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt din Poliţia Română.
Potrivit acestuia, medicii sunt foarte rezervaţi momentan.
„Aşteptăm să ne transmită care e starea lui”, a spus Georgian Drăgan.
Percheziția a avut loc în jurul orei 6.15. Polițiștii a pătruns în apartamentul din Rădăuți al lui Huțuleac în forță, spărgând ușa. Imediat ce a pătruns în casă, polițistul a fost atacat și lovit cu sabia în cap. El a încercat să se apere cu brațul, însă nu a reușit să-și protejeze capul.
Lasa un raspuns