Sâmbătă, 22 iunie, pompierii suceveni s-au confruntat cu un incendiu care amenința un fond forestier și cu prăbușirea copacilor, în urma fenomenelor meteo periculoase.

Garda de Intervenţie Siret a avut o misiune în satul Negostina, comuna Bălcăuţi, unde o femeie a anunţat la 112 că un copac smuls din rădăcini de vântul puternic, ameninţă să se prăbuşească peste gospodăria sa. Pompierii au îndepărtat pericolul şi au salvat un adăpost de animale, şura şi două magazii, care puteau fi distruse de copac.

Militari ai Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Stampei şi de la Ocolul Silvic Privat Dorna Candrenilor, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, care a izbucnit la un fond forestier de pe raza comunei Poiana Stampei.

Flăcările s-au întins pe o suprafaţă de aproximativ un hectar şi au mistuit resturi de exploatare forestieră şi puieţi de molid. Forţele aflate la faţa locului au lichidat incendiul înainte ca focul să ajungă la fondul forestier învecinat. Din primele cercetări, incendiul a izbucnit din cauza unui foc deschis în spaţii deschise.

Alţi colegi de la Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei au fost solicitaţi să intervină la gospodăria unui bărbat din municipiul Vatra Dornei. Din cauza vântului puternic, doi arbori s-au prăbuşit peste gospodăria localnicului. Militarii au înlăturat copacii cu ajutorul motofierăstraielor. Au fost distruse foişorul, pe şase metri pătraţi, învelişul construcţiei, din policarbonat, pe opt metri pătraţi, jgheabul din tablă  şi coama casei, pe doi şi respectiv un metru liniar.

Mai jos sunt prezentate imagini de la incendiul de pădure din Poiana Stampei.

Fotografie0183 Fotografie0184 Fotografie0185 Fotografie0186 Fotografie0187 Fotografie0188 Fotografie0189 Fotografie0190 Fotografie0191 Fotografie0192 Fotografie0193 Fotografie0194

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.