Credincioşii încep, de vineri, postul Adormirii Maicii Domnului. Mai bine de două săptămâni, cei care ţin tradiţia nu au voie să mânânce carne şi lactate.

Postul Sfintei Marii este un post aspru, dacă ținem seamă de faptul că Biserica Ortodoxă ne cere ajunare până la oră 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după această oră, ne cere să consumăm mâncare uscată. Nici în celelalte zile, nu avem parte de un post ușor: marți și joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbătă și duminică avem dezlegare la untdelemn și vin. Facem mențiunea că în Pravila Mare se precizează că în acest post avem dezlegare la untdelemn și vin și în zilele de marți și joi.

Cultul Maicii Domnului a inceput sa se dezvolte mai mult dupa secolul 5, secol in care isi are originea acest post. Din acea perioada Maica Domnului si toate sarbatorile legate de aceasta au inceput sa aiba o insemnatate mai mare, iar oamenii au inceput sa se roage si sa isi puna mai mult increderea in mijlocirea ei.

Acest post mai este numit si postul lui august insa nu s-a tinut dintotdeauna in aceasta perioada. Data si durata postului au fost uniformizate abia in 1166 la sinodul din Constantinopol, cand s-a stabilit ca acesta va incepe pe data de 1 august si se va termina pe 14, inainte de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului.

În Postul Sfintei Marii avem o singură dezlegare la pește, pe 6 august, când prăznuim Schimbarea la Față a Domnului, pe Muntele Tabor.

Pentru liniștea celor care nu se pot abține de la mâncare până la oră 15:00 și nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a mânca fără ulei, adică o mâncare cât mai uscată, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Stăpânul nostru e blând și cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre.”

Postul Sfintei Marii este un post cu dată fixă, începe în fiecare an pe 1 august și se termină în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august). Totuși, pentru că anul acesta 31 iulie, ziua de Lăsatul Lasata Secului pică îtntr-o zi de vineri, s-a lăsat sec in seara zilei de 30 iulie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.