Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice Sector 6 şi procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 6 au început joi percheziţii domiciliare într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată şi cesiune fictivă în legătură cu achiziţionarea de măşti de protecţie, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

În luna septembrie a anului 2020 au fost înregistrate două dosare penale privind săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune, prin folosirea de ordine de plată falsificate, cu prilejul achiziţionării a 660.000 măşti de unică folosinţă, în valoare de peste 320.000 lei, respectiv 330.000 măşti de unică folosinţă, în valoare de aproximativ 160.000 lei„, informeazăDGPMB.

Conform datelor din dosar, suspecţii s-ar fi folosit de firme fantomă, la care administratori erau puse persoane de o condiţie financiară modestă, în numele cărora ar fi acţionat, fiind înregistrate nouă infracţiuni distincte de înşelăciune.

Prejudiciul total cauzat persoanei vătămate este de peste 1.500.000 lei„, se arată în comunicat.

Audierile se vor desfăşura la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.