Șeful Guvernului a spus că, într-o primă fază, autorităţile vor ridica “acele restricţii pentru care există cel mai mic risc epidemiologic”.

Toată lumea aşteaptă răspunsuri, nu vă putem da, încă, aceste răspunsuri. În primă fază vom ridica acele restricţii pentru care există cel mai mic risc epidemiologic, ridicarea restricţiilor se va face gradual. Vom aştepta o perioadă de timp, cât e perioada, de 14 zile – 15 zile, pentru a vedea dacă sunt efecte privitoare la diseminarea sau răspândirea virusului, după care, evident, vom trece la următoarele măsuri. De asemenea, trebuie pregătite şi măsuri de protejare, dacă dăm drumul la restaurante trebuie să stabilim nişte reguli şi proprietarii de restaurante vor trebui să se adapteze acestor reguli, la fel şi în cazul unor posibile…creşe, grădiniţe”, a declarat Orban, joi, întrebat dacă grădiniţele şi creşele vor fi redeschise în acest an.

Premierul a subliniat că este foarte deschis la comunicare şi comunică direct cu “foarte mulţi cetăţeni” care-l abordează direct, fie prin “mesaje, email-uri sau chiar prin telefon în conversaţii directe”.

„Ştiu că este o problemă legată de copii, de exemplu în familiile monoparentale, chiar dacă beneficiază de Legea 19, plata indemnizaţiei de 75%, sunt foarte multe mame şi taţi care pot să rişte să-şi piardă locul de muncă pentru că stau acasă, iar angajatorul le cere să vină la serviciu şi atunci trebuie găsită o modalitate de a putea să aibă grijă de copii, suplimentar faţă de alocarea pe care am stabilit-o prin Legea 19, completată de ordonanţa noastră”, a spus Orban, potrivit Agerpres.

Întrebat care vor fi regulile pentru redeschiderea activităţii hoteliere, premierul a subliniat:

„Regulile le stabileşte Institutul Naţional de Sănătate Publică, nu le stabilesc eu, nu sunt angajat la Institutul de Sănătate Publică”.

Premierul a punctat, în context, întrebat despre restricţiile de circulaţie între localităţi: “După data de 15 mai vom elimina restricţiile de circulaţie în interiorul localităţii total, şi, de asemenea, vom păstra doar anumite restricţii pentru deplasarea în afara localităţii”.

Nu va fi interzisă …o să fie incluse în lista motivelor întemeiate pentru care se poate ieşi, care va fi o listă mai largă decât listele obişnuite”, a declarat Orban, întrebat cum se va proceda în cazul deplasărilor în scop turistic.

Premierul a participat, joi, la Iaşi, la plecarea unei echipe medicale în Republica Moldova, care va ajuta la tratarea persoanelor cu COVID-19.

 

Sursa: Știrileprotv.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.